Nu-mi răpi inocența

Capitolul 23

BĂIATUL DIFERIT ȘI REGRETUL

Strâng cu putere accelerația între degete. O să-l omor! Motorul rage sub mine, iar viteza crește simțitor. Privirea mi se încețoșează. Lumini, case, mașini, toate zboară și se transformă într-o ceață densă. Las-o mai încet. Nu! Trebuie să ajung și trebuie să îl găsesc acasă.

             Roata din spate patinează în momentul în care virez la dreapta. A fost aproape. Accelerez din nou. Una, două, trei. Am ajuns! A treia casă pe dreapta. Cea mai mare, cea mai frumoasă, cea mai futută.

              Aproape sar de pe motocicletă. O las să cada pe iarbă, alături de geaca mea și... și nu mai știu. Am impresia că mă sufoc.

Urc scările din piatră două câte două. Unde dracu' e? Trec cu privirea peste living. Pe măsuță din fața canapelei stau trei cutii de bere. Televizorul e pornit pe un program de sport. Scrumiera e plină de chiștoace roșii. Wincester.

        Inspir și expir înainte să pornesc spre bucătărie. Se aude ceva de acolo. Miroase a mâncare. Toate luminile sunt aprinse și simt cum pereții se apropie de mine. Am nevoie de aer. Deschid ușa și rămân acolo mut. Degetele mele se strâng într-un pumn dureros, iar cealaltă mână caută echilibrul prinzând cu putere tocul ușii.

          — Ce faci aici? mârâi printre dinții încleștați cu ochii pe mama care scapă imediat lingura de lemn din mână.

         — Dan, ă... Ce... Ce-i cu tine? De ce plângi? vine îngrijorată spre mine.

         Mă feresc din calea ei. Plâng? Nu plâng. Doar nu mai văd.

         — A apărut pizda, râde o voce și automat îmi întorc capul spre ea.

           Închid ochii strângând pumnul mai tare. Conștiința mea nu are timp să reacționeze. Imaginea lui, cu picioarele pe masă, cu berea aia în bot, și cu țigara dintre buze mă face să sar pe el fără să mă gândesc. Îi prind gulerul tricoului și îl izbesc cât pot eu de tare de frigider.

          — E numai vina ta, nenorocitu' dracului care ești, alcoolist imbecil... îmi ridic pumnul cu direcția spre fata lui.

        — Dan! îmi simt cotul prins de o mâna mică. Să nu îndrăznești! îmi poruncește serios.

            Îmi întorc capul spre mama. Ochii ei mari mă fixează intens într-un mod care mă face să fiu mai conștient decât am fost toată seara. Amețeala îmi dispare brusc și e înlocuită de niște nervi pe care nu-i pot controla.

            — Ce să nu îndrăznesc? urlu cât mă țin plămâni. Zi mamă! Ce dracu' să nu îndrăznesc? Nu-l mai suport! Și știi ceva? Nu te mai suport nici pe tine pentru că îi iei apărarea. Nu vă mai suport pe nici unu!

          — Dan, tu ai băut?

          — Și ce dacă? Beau cât vreau, fac ce vreau pentru că muncesc pentru banii ăștia și pentru casa asta nenorocită. Și ce folos? Țin în spate un parazit!

           — Nu-ți permit să vorbești așa de taică-tu!

           — Ah, acum e ,,taică-tu", dau teatral din mâini. Și acum o oră, când îmi spunea că te calcă în picioare dacă nu vin acasă cine morții lui era?

          — Nu e...

          — Niciodată nu e nimic, nu?

          — La somn acum!