Nu-mi răpi inocența

Capitolul 29

FATA DE LA ȚARĂ ȘI MASA

        — De unde o cunoști tu pe Adina?

În următoarea secundă intru în pământ de Rușine. De ce dracu' am spus asta? Îmi vreau cuvintele înapoi. Mai bine ziceam că nu am bani de Hamburger. Jur!

        — Ce?

         Pot să văd pe fața lui cât de tare l-am surprins. Și el poate vedea pe a mea cât de tare m-am înroșit.

       — Ă, ă... Nimic. Nu-i nimic, vocea îmi sună de parcă m-ai am un pic și o s-o iau razna.

          Aș face orice să dau timpu înapoi cu cinci minute.

        — Nimic pe naiba. Hai, zi acuma.

         — Nimic, serios!

         Îmi strâng mâinile sub sâni. Nu știu de ce insistă atât. Am spus o tâmpenie. Știm amândoi. N-are sens să o lungim și să facem din ea o discuție inutilă. Care sigur o să ne facă să ne certăm.

          Ochii lui mă analizează, îl simt, dar n-am curaj să-l privesc.

        — Auzi, tu ești geloaă?

Vreau să mă înghită pământul'. Și faptul că el rade ca un prost nu mă ajută cu nimic. Cred că m-am înroșit toată. Auzi la el, geloasă! Niciodată.

— Nu, mă pitigaiesc fără să vreau.

— Nici n-ai de ce, se uită fix în ochii mei ca și cum așa aș avea vreo certitudine că nu minte. Nu știu dacă mai pot să-l cred.

Ridic din umeri să înțeleagă că nu sunt lămurită.

— Eu și Adina am ieșit de câteva ori.

— A fost prietena ta?

Hai că am întrebările la mine azi! Aoleu, Să mă oprească cineva.

L-am uimit și pe el, se vede clar, pentru că evită o secundă să-mi răspundă.

— Nu.

Bine, poate acum nu minte. Da sigur au avut ei ceva. Că prea a sărit aia pe el.

— Da tu de unde o cunoști? vine întrebarea lui și parcă îngheț un pic.

         Nu o cunosc. Tot ce știu mi-a spus Alice. Adică că o cheamă Adina și că e din Câmpia. Problema e că eu am pus întrebarea în așa fel încât sună ca și cum și eu o cunosc. Am vreun să par curioasă, nu geloasă, și uite că nu mi-a ieșit.

         — De la Simina.

         Mint.

         — De la Simina? tonul lui e clar  mirat. Nu credeam ca ele două sunt prietene...

        – Da, ă, nu... ă... au fost colege?!

         Simina are doăzeci și unu de ani, Adina maxim optâșpe'. Sunt atât de penibilă.

         — Îmi spui sau mă intrebi?

       — Îți spun... Adică au fost colege și de acolo o știu!

        N-are cum să nu se prindă că mint. E prea evident. Simt cum mi-a luat foc toată fața.

— Îhm...

          Deschide gura să mai zică ceva, dar e oprit pentru că ospătarul se plasează în dreptul mesei. Privirea lui îmi arată oricum că am dat-o rău de garduri și nu pot să nu mă bucur că am fost întrerupți.