The choice

Capitolul 5

-Alo?

-Ce faci micuțo?

-Aron?

-Evident, cine te mai cheamă așa?  Sau nu sunt singurul care face asta? Spune el pe un ton suspicios.

-Normal că nu ești singurul care mă cheamă așa,  mai am  și alți admiratori în caz că nu știai.

-Da, dar eu sunt iubitul tău,  doar eu o pot face!

-Hopaaa, dar cine a stabilit că ești iubitul meu, gelosule?

-Eu, cu mult timp în urmă.

-Fără acordul meu?

-Săruturile au fost acordul.

-În fine, lasă asta. Cum ai făcut rost de numărul meu?

-L-am luat de la văru' .

-Frumos mod..normal se cere fetei numărul de telefon! Spun eu ridicând ușor vocea la el.

-Ei haide, nu am avut ocazia,  aseară erai grăbită.

-Sigur..

-Vreau să ne vedem!

-Păi vino la mine.

-Crezi că e o idee bună după cearta mamei tale de aseară?  Nu cred că i-ar face plăcere să cunoască și iubitul celeilalte fete într-un timp așa scurt.

-Da..ai dreptate,  la asta nu m-am gândit. Atunci vin eu la tine. Lasă-mi jumătate de oră și ajung.

-E cam mult, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

-Târziu pe naiba, spun eu și începem să râdem. Hai că ne vedem la tine pufulete.

-Cum ai zis??

-Și eu te pup, ne vedem.  Spun și închid repede telefonul și încep sa râd,  mă binedispune băiatul ăsta!

Nu am mult timp la dispoziție așa că merg să fac un duș rapid iar apoi imi aleg ținuta,  ceva lejer : o pereche de pantaloni scurți negrii,  un tricou lărguţ și adidasi. Îmi prind părul în coadă,  adaug câteva accesorii, puțin rimel și sunt gata. Cobor și o găsesc pe mama în sufragerie,  făcând curat.

-Mamă,  eu ies.

-Bine, să nu vii târziu!

-Ok, spun în timp ce îi las un pupic pe obraz, după care îmi iau cheile de la mașină și plec..

Ajung la el și sun la ușă, îmi răspunde imediat și mă ia pe sus, mă duce în sufragerie și când mă lasă jos mă sărută apăsat cu multă pasiune iar eu în tot acest timp rămân fără aer. Când în sfârșit se desprinde de mine încep să gâfâi de parcă aș fi alergat la maraton și mă uit câteva secunde confuză la el, care zâmbește larg, ca un copil care azi a primit mai multe bomboane față de zilele precedente.

-Bună și ție...spun eu într-un final. Așa saluți tu de obicei?

-Ce?-răspunde el cu o față de nevinovat- mi-a fost dor de tine!

-Nu e ca și cum nu ne vedem de pe vremea primului război mondial,  știi??

-Înseamnă că ție nu ți-a fost dor de mine! Spune în timp ce încrucișează mâinile la piept și începe să bată dintr-un picior. Arată exact ca un părinte care așteaptă explicații de la propriul copil.

-Ba da, normal, spun eu simțind cum obrajii îmi iau foc, încă îmi este rușine să îmi exprim sentimentele față de el.

-Vino, ți-am pregătit o mică surpriză,  spune în timp ce mă trage fericit de mână înspre bucătărie, de parcă ar fi pentru el surpriza.