După ce am aflat ceea ce eram, deşi nu ştiam prea multe. Mă simţeam oarecum bine şi specială, dar ciudată în acelaşi timp. Îmi plăcea asta. În visul meu s-au întâmplat multe pe care nu le înțelegeam deloc. Încercam să îi întreb pe Tyson şi pe...Peter. Eram foarte sigură că ştia ceva. Şi de Tyson eram sigură, dar el refuza să îmi răspundă. Chiar dacă se purta foarte frumos cu mine, eu tot voiam să aflu. Nu puteam să îmi iau gândul de la urechile mele...de la tenul meu-acum perfect...de la ochii precum smaraldele, iar părul ca un lan de grâu gata de secerat...aripile...erau măcar reale? Eram tipa din vis? Sau...pur şi simplu era un vis. Nu. Chiar era un vis. Cum putea o tipă ca mine să fie cu un băiat ştrengar, dar dulce şi romantic când era cuacea fată? Clar...Era...Ceva ce nu se petrecea oricând...era ieşit din comun...
Era doar un vis. Trebuie să mă trezesc.
Gândeam la toate astea, iar după ce m-am ciupit, am scos un mic icnet. Încă eram în dumbrava noastră, iar Tyson mă săruta pe gât.
-Ce s-a întâmplat, Mel?
-Cred că visam în timp ce eram trează.
-Se poate aşa ceva?
-Eu cred că da.
-Atunci, tu eşti visul meu. Şi nu vreau să mă trezesc.
-Nici eu nu vreau.
Am rămas lângă salcâmul mare, cu trupurile lipite, îmbrăţişându-ne şi privind la nori.
-Cred că pe cer zburdă unicorni.
Aveam ceva cu unicornii. Erau nişte cai drăguţi şi coloraţi, ce aveau un corn pe cap. Speram că aveau şi sclipici. Dar, niciodată nu voi afla. Am izbucnit în râs şi mă uitam la nori.
-Eu văd...Ah! Uite!
-Ce e?
-Acolo văd un pisoi. Şi lângă, o zână ce îl sărută între urechi. Şi Soarele...
-Uită-te într-acolo!
Îi urmez degetul cu privirea şi zăresc un curcubeu. Pe el alerga ceva.
-Îţi plac unicornii, Mel?
-Există?
-Încearcă-ţi abilitatea. Concentrează-te pe acele forme ce se mişcă.
Mă concentram. Chiar mă concentram. Totul se focaliza. Eram din ce în ce mai aproape cu privirea...Merge!
-Unicorni!
Zâmbea şi îmi urmărea privirea. Încă admiram acele minunate creaturi...Acum câteva secunde nu existau.
Forme musculoase zburdau pe curcubeu, iar altele pe lângă el. Şi atunci am văzut mult mai mult. Cei de la baza curcubeului erau unicorni. Musculoşi, lila...ccel mai frumos violet din lume îi acoperea. Puteam vedea violetul de pe ei ca violetul din ochii lui Peter. Cornul era argintiu cu sclipici...Da!!!Sclipici! Ştiam eu!
Şi cei de pe curcubeu...nu aveau cum să stea pe curcubeu...Erau pegaşi. O formă a unicornilor, fără corn, dar aveau în plus aripi. Unicornii erau minunaţi, dar Pegaşii? Muuult mai fermecători. Parcă trăiam într-un basm...Aveau aripile pline de puf şi erau puternici, albi, puri...Erau creaturi nemaivăzute.
-Iar visez?
-Mă tem că nu. Msreu au fost pe aici.
-Şi tocmai după 17 ani am dat şi eu de ei, nu?
-Măcar ai dat...ştii? Unii nici nu cred în aşa ceva.
-Da, aşa e.
-Haide!
CITEȘTI
De două ori pe an
FantasyAlergând după motanul meu prin grădină, noi gânduri şi-au făcut apariţia în mintea mea.
