Era iarnă. Priveam cum pisoiul meu alerga pe iarba ce părea artificială. Nu era zăpadă. Doar gerul trecuse peste minunile naturii şi le încleştase cu puterea gheții. Iarba era albă şi degerată, iar prin acele culori se zărea din loc în loc, ca un iepure, motanul. O pată Albastru-de-Rusia îţi fugea din ochi. Atât de fericit în grădina bunicii. Stătusem la ea de prea mult timp. Uitasem de ceea ce se putea întâmpla în orăşelul meu. Dar, aerul curat şi priveliştea minunată mă liniştesc.
Uitasem că acum câteva luni, la acea petrecere se întâmplase ceva îngrozitor. Puteam trăi şi fără a-mi aminti, dar cometele pe care le văzusem păreau ca picăturile de foc cauzate de cei trei indivizi în acea noapte. Parcă ploua cu foc...Nişte imagini întrerupte în gândul meu. Fire de foc. O adolescentă ţipând. În faţa ei fiind ceva ce arunca cu globuri ce păreau Soarele în miniatură. Asta era tot ce îmi puteam aminti.
Coşmaruri... ce erau noaptea. Ce puteam spune când verişoara mea mă întreba ce s-a întâmplat? De ce țip? Doar că aveam viziuni? Nimic mai mult. Puteam trăi cu impresia că doar îmi închipuisem ceva...
Ieşisem afară după acel coşmar despre petrecere. Văzusem printre pomii din grădină, printre scândurile gardului putrezit, printre ierburile netăiate ale livezii de lângă terenul nostru, aceleaşi globuri de foc. Pete aurii. Sfere. Se apropiau. Poate faptul că imaginea se blura pe margini şi se clarifica în mijloc mă făcea să cred că văd foarte aproape. Părea să văd mult prea aproape faţă de orice alt om obişnuit. Am ştiut că era ceva în neregulă.
Am văzut din nou acea pereche de ochi. O pereche de ochi. Nimic mai mult. Vedeam prea aproape pentru a-mi putea da seama ai cui erau ochii, dar păreau cunoscuţi. Înafară de faptul că îi văzusem la petrecere. Erau albaştrii. O pereche de ochi albaştrii bine-conturaţi. În momentul în care mi-au întâlnit privirea, au părut globurile aurii ca de foc, ce se apropiau. Dar, au luat o întorsătură. Spre stânga, rapid, acolo unde a lovit ceva. Ceva mare, dar ce nu se putea vedea. Părea o formă transparentă în care se reflecta curcubeul. Ciudat... era noapte. Curcubeu la ora aia? Mi s-a părut că încă visam, aşa că m-am dus în casă.
M-am reîntors în pat şi am fost purtată într-un somn adânc. Motanul nu era lângă mine pentru a mă linişti. Tocmai de dimineaţă a ajuns acasă. Unde să fi fost?
CITEȘTI
De două ori pe an
خيال (فانتازيا)Alergând după motanul meu prin grădină, noi gânduri şi-au făcut apariţia în mintea mea.
