De două ori pe an

Cp.3-O dumbravă cu secrete

Geamul din camera mea dădea spre stradă, acolo unde vara obişnuiesc să se strângă copii jucându-se, iar după ora şapte sunt alungaţi de cei mari.

S-a făcut ora opt dimineaţa. Cobor să îmi iau ceva de mâncare. La masă erau aşezaţi cei doi verişori ai mei, Jelina şi Dimer, împreună cu bunica. Toţi priveau spre mine. Până şi Robin!

-Aşteptăm o explicaţie de la tine! se răsti Jelina.

-Las-o în pace, Jel! Are 17 ani...

-Asta nu înseamnă că trebuie să ne lase baltă!

-Jel! Maturizează-te! Peste doi ani vei înţelege! spuse Dimer.

-Nu. Încetaţi. Dimer, Jel are dreptate. Chiar e vina mea şi mi-o asum.

-De ce ai face asta?

-Ai 19 ani, Dim, mă înţelegi...Am ceva să vă spun. Ceva nu e în regulă cu mine. Buni, îmi pare rău că te-am făcut să mă aştepţi.

-Acum poţi începe? Jel întrebă asta în timp ce îşi dădea părul roşu ca focul pe spate.

-Da. O să vă spun. Acum trei luni am spus că voi merge la o petrecere. Chiar am fost. Eram chiar în localul în care a fost incendiul. Nu a fost cauzat de ţigări. A fost altceva. Am văzut tot. Era ceva mare. Semăna cu o creatură pe care am văzut-o şi în livadă săptămâna trecută. O formă mare, dar transparentă. Când se mişca părea un curcubeu. Arunca flăcări şi răpeau adolescenţi. Au apărut trei indivizi. Unul în gri cu dungi albastre la mâneci, altul în negru cu dungi verzi, iar cel de-al treilea era în roşu cu dungi negre. Nu se vedeau bine la faţă. Când am scăpat de acolo am dat de Robin...

-Meliss...îmi pare rău. Bunic Tessie se ridică şi mă îmbrăţişează.

-Înainte să ies, m-au fixat cu privirea...

-Hei, suntem cu tine. Va fi bine, promit.

-Dacă sunt următoarea lor ţintă?

-Atunci îi vom face să regrete.

-E în regulă, dar vreau să nu mai fiţi supăraţi atunci când nu vin la timp acasă. Nu mi se întâmplă nimic. Am deja doi prieteni. Pe o fată o cheamă Gemmima. La acestea, Dim făcuse ochii mari. Avea ochii verzi. Cât despre celălalt, am continuat eu, nu ştiu cum îl cheamă.

-Să ai grijă.

-Va fi bine, bunico.

Mă ridic de la masă cu un sandviş şi ies afară, odată cu Robin. Încep să vorbesc cu motanul.

-Robin...spun cu un amuzament în glas. Îmi aminteşti de el. Privirea motanului se întoarse spre mine, iar pupilele i se dilataseră. Mă duc la o plimbare. Vreau să dau de el. Să stai acasă.

***

Am luat-o pe partea cealaltă a drumului, iar când m-am întors să arunc o privire după Robin, intrase. Îl văd pe Dimer. Se îndrepta spre stradape care m condusese băiatul acela. Nu puteam să îl las, aşa că m-am dus după el. A intrat în localul Gemmimei. M-am dus lângă fereastra din dreptul barului. Dim vorbea cu Gemmy. S-au îmbrăţişat. A sărutat-o pe obraz şi a ieşit.

Am rămas un răgaz acolo.

-Deci, pe cine căutăm?

-Af! Fir-ar! M-ai speriat de moarte! mă întorc şi îl văd pe tip.

-Scuze, nu am vrut...

-Atunci de ce ai amuzament în voce?

-...trebuia să îţi vezi faţa!