De două ori pe an

Cp.9-Servitorii Morții

Peter se albise la față. Îi pălise culoarea din obraji. Se uita nedumerit ba la mine, ba la perete, ba la podea. Universul ochilor lui se stinse. Mai pâlpâia o stea pe negrul pupilelor dilatate, iar în aceea mă reflectam eu. Și eu eram nedumerită. Expresia feței mi-a rămas precum o mască prin care nu puteai pătrunde.

-Dacă nu se ajungea la asta nu îmi spuneai că ești 'mama' mea, nu?

-Ai dreptate, Peter James. Nu ai fi putut știi cine sunt. Dar nu pot crede că nu ți-ai dat seama până acum. Nu ai avut parte de transformare. Nu ți-ai pus întrebarea în privința asta!

-Mariah a avut parte.

-Stai, Pete. Mariah s-a transformat?

-Da. Și apoi a plecat.

-De ce?

-Pentru că nu știa cum să revină la forma inițială.

-În ce s-a transformat?

-În ceva ca un șobolan, cu aripi de liliac, cioc și gheare de acvilă, coarne... A spus că nu poate sta așa.

-Mariah nu e sora ta!

Ochii lui au urmat vorbele, și, dacă pentru o secundă uitase de Ronna, se pare că acum și-a amintit de ea și privea fără suflare către Robin, verișorul lui.

Pe gât i-au apărut pete, iar sângele îi pulsa în vene, acestea care vibrau pe sub pielea lui. Clocotea de nervi, își încleșta maxilarul, iar ca o tornadă a ieșit din încăpere. Xonia s-a dus după el val-vârtej.

-Peter!

Am rămas înauntru cu Ronna și corpul lui Robin. Ronna s-a apropiat de mine și mi-a pus o mână pe frunte, iar cealaltă pe ceafă. Mi-a înclinat brusc capul și am simțit cum toate amintirile mi se redirecționau către ea. Își dăduse ochii peste cap, puteam vedea doar albul ochilor ei prin mici frânturi de imagini. Am simțit toate emoțiile trecând prin mine, iar după nu am mai simțit absolut nimic. Amețisem. Am căzut lângă Robin.

***

-Hei, Meliss...

Printre gene îl văd pe Peter.

-Pete! Ce faci? Cum ești?

-Am vorbit mult cu Xonia cât ai fost tu adormită.

-Stai. Am dormit? Cât?

-Păi... O săptămână.

-Cee??

Mă ridic. Lângă mine nu era Robin. Nu eram în același cort. Mă uit de jur împrejur, iar Peter pun o mână pe umărul meu.

-Robin e bine.

-Unde e?

-E cu Sarkasim. Caută plante pentru tine.

-Dar sunt bine.

-Ba nu.

-Cine e Sarkasim?

-Șeful paznicilor. Cel care ne-a dus la Xonia.

-Am avut un vis...

-Ce vis?

-Ne-am bătut cu toți paznicii... Erau posedați... Era întuneric... Erau de partea Barkajyei.

-Te ascult.

Am deschis gura și i-am povestit tot ceea ce visasem. Parcă se întâmpla din nou și din nou și din nou. Totul prinsese viață în gândul meu.

***
-Deci, nu vom mai sta lung timp pe aici, nu?
-Corect. Putem pleca acasă.
În timp ce o spunea, i se crispa chipul. Nu puteam desluși nimic din privirea lui. Doar ceva ce pâlpâia în ochii lui în timp ce acesta pronunța numele Xoniei.
-Ți-e teamă că n-ai s-o mai vezi, așa-i ?
Desprins din transa ce pusese stăpânire pe el, Peter se uită la mine de parcă nici nu ar fi știut că eram lângă el înainte.
-Hm...?
-Xonia.
Mărise ochii și își mută privirea din traiectoria ochilor mei.
-Peter. Continui eu. Ce s-a întâmplat cu Xonia?
-Înafară de tine, e singura ființă atât de minunată încât mă pun și pe jar pentru ea... Sunteți atât de speciale... Atât...
-Cred că tu ai nevoie de plante și leacuri.
-Ba nu, nu am.
-Ești îndrăgostit.
-Issa... Nu înțelegi...
-Ba da.
-Nu.
Eram gata să jur, să lupt pentru dreptatea mea. Nu mă mai simțisem atât de sigură pe mine, până când a schimbat el totul.
-Și ea simte la fel pentru mine.
Okay, acum nu mai aveam niciun cuvânt gata să se facă auzit. Mă trecuse un fior pe șira spinării, îmi simțeam sângele pulsând precum atunci când încarci stiloul cu cerneala dintr-un borcănel. Forța pe care o pui pe peniță cu atâta eleganță, încât să se apese pompița și să "pulseze" cerneala ca o pată ce ia forme. Îmi simțeam lichidul roșu în vene dornic să ia forme sub pielea mea. De ce simțeam asta? Eram geloasă pe ea? Pe atenție lui Peter asupra Xoniei? Nu puteam gândi așa... Îl aveam pe Robin, iar el mă avea pe mine. Peter nu conta între noi. Trebuie să mă calmez.
-Și ce aveți de gând?
-Cred că...voi rămâne aici... Alături de ea.
-Peter, nu face asta. Peter, te rog.
M-am dus lângă el, i-am luat brațul puternic între palmele mele delicate, l-am simțind tresărind la atingerea mea. Simțeam că nu voia să rămână.
-La ce bun dacă tu îl ai pe Robin? Până la urmă, dacă nu te pot avea, nu trebuie să mă dușmănesc cu verișorul meu.
Voiam să deschid gura și să îi spun că nu e așa și că nu trebuie să se dușmănească cu nimeni, dar în momentul ăla mi-a pus degetul la gură, și-a aplecat privirea în așa fel încât să o întâlnească pe a mea. Felul în care mi-a atins buzele cu degetele lui fine m-a făcut să uit de tot ceea ce era în realitatea noastră, m-a făcut să-mi derulez în minte toate clipele petrecute alături de Peter. Felul în care mă făcea să mă simt specială. Mi-a coborât ușor cu mâna de la buze pe gât, pe umărul dezgolit, pe braț, până mi-a găsit șoldul. Mi-a cuprins talia cu brațele lui puternice și nu a ezitat nicio clipă. M-a tras spre el și și-a apăsat puternic gura de a mea. Atingerea buzelor lui era fină, era ceva ce te făcea să fii dornic să ai mai multe sărutări așa, iar apoi sărutul s-a schimbat în unul sălbatic și m-am întins spre el, să îi găsesc gâtul și să mă încolăcesc. Am lăsat sentimentele mele pentru Peter atât de libere acum. Nu mai aveam nimic în minte.
Ne-am desprins și a lăsat capul în jos.
-Mulțumesc, Peter.
Își ridică privirea, pentru prima oară confuz cu adevărat.
-Pentru ce?
-Pentru asta.
M-am întins nesigură spre el, iar el nu s-a dat la o parte, așa că i-am mai câștigat atingerea buzelor. Chiar dacă două secunde, tot a contat. Apoi s-a desprins.
-Ar trebui să îl cauți pe Robin.
-Așa voi face.
Îl privesc cum se îndepărtează. De mine. De ieșirea din cort. De cort. Până ce s-a năpustit ceața asupra lui și totul a fost înghițit. Peter a plecat. Peter a plecat pentru totdeauna.
***
Nu am mai ieșit din cort ziua aceea. Când se întunecase, cineva bate în lemnul de la ușa cortului.
-Da?
Intră un tip solid. Sarkasim. Urmat de două figuri cunoscute. Ronna și Robin.
-Peter-James e aici?
-În legătură cu asta... Am ceva de spus.
Am început să spun ce am vorbit cu Peter înainte de a pleca, evitând partea cu sărutul, evident. Nu păreau uimiți când le-am spus asta, așa că îmi treceau tot felul de gânduri "dacă ei știau deja?"...
-Nu se va mai întoarce? spuse șovăitor Robin.
-Mă tem că nu. A avut de ales. A avut de ales între o viață în care ar fi suferit și ar fi astupat asta cu ironia și sarcasmul lui. În acea viață nu ar fi fost niciodată cu femeia pe care o iubea. În acea viață ar fi fost eclipsat.
La aceste vorbe, Amelissa îi oferise privirea ei lui Robin, iar el pe a lui. Ronna continuă:
-... și o viață în care ar rămâne pentru totdeauna cu femeia pe care a simțit-o lângă el încă de când a văzut-o. Iar el a ales să plece departe, să colinde peste tot cu ea, să o urmeze și să se întoarcă aici o dată pe lună. Înafară de acest teritoriu pe care are voie să îl viziteze o dată pe lună, el mai are voie să viziteze și teritoriul vostru. Are voie să vă reîntâlnească. Dar atunci când o va face, va trebui să se gândească foarte bine. Pentru că va avea voie doar de două ori pe an.
Ronna mi-a înmânat un pliculeț cu ierburi, ne-a întors spatele fără să mai spună nimic, și ieși, aceasta ducându-și la gură mâna, probabil pentru că își văzuse fiul, iar acum el a decis să o părăsească.
-Puteți înnopta aici, iar mâine vă vom pregăti tot ceea ce aveți nevoie pentru drum.
-Mulțumim, Sarkasim. Apreciem foarte mult ce ai făcut pentru noi.
Acesta aprobă din cap, se întoarse la rândul lui și plecă închizând cortul pe dinafară și lăsându-ne pe mine și pe Robin împreună.
Niciunul nu cred că avea de gând să înceapă o conversație, așa că l-am întrebat ce s-a întâmplat cu Barkajya.
Începuse să îmi povestească, așa că ne-am făcut amândoi comozi pe așternuturile fine. Am fost foarte atentă la fiecare cuvânt până la sfârșit.
***
În timp ce eu am fost o săptămână "leșinată", întunericul pusese gheara pe tot. Ceața apărise, iar Soarele și Luna nu se mai găseau pe pelerina neagră a nopții plină de pietre strălucitoare. Cerul nu mai avea culoare. Cerul era negru. Totul era negru. Cei ce apărau oamenii de aici, gărzile, erau sub vraja Barkajyei, chipul ștergându-se la fiecare din ei, oasele ieșindu-le în evidență, corpul stafidind, arătând de parcă erau doar niște cape de culoarea pergamentui cu mâini anorexice, iar sub gluga largă, un craniu lipsit de expresie. Toți erau speriați aici, pe când acele creaturi, numite "Servitorii Morții", luau viața celor care le stătea în cale. Robin și Sarkasim, de o parte și de alta a cortului Ronnei, o apărau pe aceasta, ea făcând tot felul de vrăji, luptându-se pentru slăbirea Barkajyei, aceasta din urmă la rândul său trebuia să se lupte cu Xonia și Peter. Ronna a slăbit-o atât de mult, încât cei din urmă au reușit.
În timp ce trupul Barkajyei se descompunea în aer precum cenușa, cerul devenea din ce în ce mai roșu, mai portocaliu, precum apusul fierbinte. Servitorii ei se chirceau pe pământ până ce prindeau forma lor umană din nou.
***
-Deci, în tot acest timp am fost lipsită de cunoștință...
Mi-am ridicat privirea și mă uitam la tipul din fața mea. Tipul pe care îl iubeam atât de mult. L-am prins când se uita la mine și își mută privirea spre săculețul cu plante.
-Ar trebui să pui câteva în foc.
Nu l-am băgat în seamă. Eram mult prea ocupată să îl privesc din nou. Să îl văd din nou aproape. A luat săculețul, a scos câteva frunze uscate și le-a pus pe o farfurie, apoi le dădu foc și le puse lângă așternuturi. În aer se răspândi un miros dulce și plăcut ce te calma imediat. Așternuturile erau pe jos. Patru straturi de pături groase, iar deasupra ceva fin. M-am scufundat în așternuturi și observ că e același material precum cămașa de noapte pe care o purtam. Era până deasupra genunchiului, iar umerii dezgoliți. Mă întreb dacă o pot lua acasă la întoarcere.
Îmi las toate imaginile din gând când în față, stând în picioare, Robin își dădea jos și el cămașa moale ce îl acoperea. Își dezgolise spatele musculos, care îmi captase atenția și în ziua în care ne-am aruncat de pe stâncă împreună. Dar, de data asta, pielea lui era plină de cicatrici albe, argintii și roz. Erau de diferite mărimi și erau zeci. Mă ridic în picioare și mă duc spre el. Întind mâna și ating fiecare cicatrice în parte, el tremurând, încordându-i-se mușchii la atingerea mea. Pun și cealaltă mână pe spatele lui și încep să-i sărut ușor cicatricele, simțindu-i pielea ce ardea sub gura mea. S-a întors brusc spre mine și mi-a cuprins talia, sărutându-mă puternic, apăsat, sălbatic. Mâinile lui coborând spre coapse, într-un moment încordându-și brațele pentru a-mi ridica picioarele și a mă ține în brațe în timp ce mă săruta. S-a dus spre așternuturi și s-a lăsat în genunchi, apoi m-a pus pe spate ușor, sărutându-mă, mișcându-și mâinile pe talia și pe coapsele mele, eu jucându-mă cu părul lui argintiu, ciufulit. Corpul lui era încordat, iar încet a prins materialul de pe mine și l-a ridicat până acesta din urmă a sfârșit aruncat pe jos, iar apoi noi am sfârșit unul în brațele altuia, doar cu cearșeaful cuprinzându-ne trupurile lipite și înfierbântate. Îi simțeam respirația agitată în timp ce mă săruta pe gât, pe ureche, iar eu plimbându-mi mâinile pe spatele lui și apăsându-l pe Robin mult mai tare pe mine, încât acesta se lăsă cu toată greutatea deasupra mea.
Se uită în ochii mei plin de iubire, cu calm, și îmi spuse:
-Te iubesc.
-Și eu te iubesc.
Iar noaptea ne-a găsit împreună.