Life is complicated

Capitolul 2

- Chris, idiotule, ți-am zis de mii de ori să nu-ți mai lași chiloții peste tot prin casă! Data viitoare o să ți bag în foc! Și chiar nu glumesc!

Țip eu cât pot de tare ca să mă audă oriunde ar fi în casă.

Aud niște pași alergând pe scări și venind către mine. Crezând că e Chris, într-o fracțiune de secundă m-am întors și i-am tras o palmă. Când m-am uitat mai bine la persoana pe care am lovit-o am observat că nu era Chris, era mama. Wtf?! Ce am făcut?! Poate că o urăsc, dar totuși nu aș fi în stare să-i fac asta.

- Becca, ce a fost asta?

M-a întrebat în timp ce se uita la mine foarte uimită și încruntată. Nu știam ce să zic și eu eram foarte uimită de ceea ce am făcut.

- S-scuze! Credeam că ești Chris, pe el voiam să-l lovesc.

- Ok, te iert, dar altădată să te uiți înainte să lovești pe cineva.

Îmi zice cu o voce blândă și un zâmbet care părea adevărat.

- Bine. Îți promit!

Wow! Chiar pare a fi o mamă bună! Apreciez faptul că e o actriță exelentă. Acum, dacă stau să mă gândesc, îmi pare rău că nu i-am dat mai tare. Știu, sunt malefică! Muahahaha!

Mă ajez pe canapea comod și pornesc televizorul. Schimb de pe un canal pe altul, negăsind nimic interesant. Am închis televizorul și m-am dus direct în camera mea. Am deschis laptop-ul și am întrat pe Facebook să văd dacă sunt noutăți. Uuu, o cerere de prietenie! Ăăă... un băiat supermegaextra urât... bleahh. Alte noutăți? Nimic?! Nu pot să cred, e prima dată când mă uit pe Facebook și nu văd nimic nou!

Închid laptop-ul și mă arunc în pat. Mă uit pe tavan, de parcă ar fi ceva interesant, și mă gândesc la ce să mai fac. Cred că o s-o sun pe prietena mea cea mai bună, Jessica.

Îmi iau telefonul de pe noptieră și formez numărul, pun telefonul la ureche și după câteva secunde se închide. Nu mai insist s-o sun, poate are treabă, așa că mă așez în pat comod și încerc să dorm. După ce m-am învârtit de vreo câteva ori prin pat, am reușit să adorm.