Life is complicated

Capitolul 10

*ring-ring-ring*

Ceasul suna întruna. Credeam că o să-l oprească Chris, însă m-am înșelat. A sunat vreo 5 minute, după care l-am oprit eu. De-abia dacă vedeam ceva. M-am întors cu fața la Chris, însă am fost uimită că eram singură în pat. M-am așejat din nou în pat și am închis ochii, sperând că pot adormii iar. 

După câteva secunde, aud ușa cum se deschide. Eu rămân în continuare nemișcată. Simt niște pași venind spre mine. Inima îmi bătea din ce în ce mai tare. Un fior trece prin mine când simt o mână cum mă mângâie ușor. Crezând că e Chris, i-au repede o pernă și îi dau în cap.

- Hei, de ce ai făcut asta?

Aud o voce feminină și deja îmi e frică. Mi se pare foarte cunoscută. Ia stai, este...

- Mamăăă! Ce cauți în camera mea! Ți-am mai zis că nu ai voie să intrii! De câte ori să-ți spun?! Ieși acum din camera mea!

- Becca, stai liniștită! A venit cineva să te vadă și nu am vrut să te trezesc brusc.

- Cum? Ce? Cine a venit?

I s-a afișat un zâmbet uriaș pe față, apoi mi-a zis:

- Hai cu mine jos.
Am sărit din pat și nu m-am uitat în urma. Mama cred că a rămas în camera mea, dar în momentul ăla nici nu mai gândeam. Am alergat mai rău ca la un maraton și am coborât in sufragerie.

Am fost atât de fericită să o revad pe prietena mea cea mai bună, Jessica. Cred că am mai povestit de ea, cred... În fine, cel mai mult conta faptul că nu am mai vazut-o de luni întregi.

- Jess!

- Becca!

M-am dus spre ea și am luat-o într-o îmbrațișare de urs. Nu-mi venea să cred că au revăzut-o după atâta timp.

- Jessica, ce s-a întâmplat? Nu te-am mai vazut de 4 luni! Unde ai fost? Te-am sunat încontinuu!

- Becca... Uite... Scuze că nu ți-am spus și că am plecat așa dintr-o dată, dar părinții mei s-au mutat și au trebuit să mă ia și pe mine...

- Stai, adică o să te muți?! De ce nu ai zis nimic?

- Păi, de fapt, mi-am cumpărat o casă pe strada Sunway. Și cum voi locui singură, mă gândeam să îmi aduc prietenii să stea cu mine. Să stam toți în aceiași casă. Are foarte multe camere și e foarte spațioasă. Iar tu ești prima la care m-am gândit. Vrei să locuim împreună?

Wow, ochii mei sclipeau de bucurie. Nu puteam să cred că aveam sanșa să scap de mama și să locuiesc numai cu prietenii mei.

- Doamne, da, desigur că vreau să mă mut cu tine!

Ne-am îmbrațișat din nou și apoi am urcat în camera mea. Ea s-a oferit să mă ajute să îmi împachetez lucrurile.

- Mamă, ce cauți în camera mea? Parcă ți-am zis să ieși afară! Chiar trebuie să pun lacat sau să-mi angajez un gardian?!

- Ce este asta, Rebecca?

Mi-a fluturat prin fața ochilor o bucată de hârtie. Prima dată nu mi-am dat seama, dar apoi am observat că bilețelul de pe noptieră nu mai era, iar hârtia din mâna ei semăna izbitor cu cea care lipsea.

- E un bilet. Altceva?

- Da, știu că e un bilet. Dar de la cine?

- Nu te interesează! Paaaaa!

I-am luat frumos biletul din mână și am împins-o afară din camera mea. Am închis ușa și ca să fiu sigură, am și încuiat-o.

- Ce e asta, Becca? mă întreabă Jessica putin curioasă și uimită.