Life is complicated

Capitolul 8

Rebecca's P.O.V.

*Chris intrând în camera mea, fără ca eu să știu, și uitându-se în calendarul meu personal*

*eu intrând ăn camera mea și mă enervez când îl văd acolo*

- Idiotule, ce cauți în camera mea?!

-Hooo, stai calmă! Am venit să te caut pe tine, dar nu te-am găsit și când am vrut să plec am vazut asta pe jos. Ce e?

- E calendarul meu personal în care îmi notez zilele în care îmi vine ciclul, fraiere! *îi arat eu o față de „Era logic”* Acum ia mâna de pe el și zboară din camera mea!

- Stai puțin. Am o întrebare: de ce în ultimele 2 luni nu ai notat nimic?

- Pentru că... stai ce?! 2 luni?!

I-am luat repede bucata aceea de carton lucios din mână și m-am uitat încruntată la ea. Cum se poate să nu-mi fi venit 2 luni? Ceva nu e în regula...

- E ceva la mijloc... Nu se poate să nu-mi vina 2 luni și mai sunt cateva zile și se împlinesc 3 luni... Trebuie să consult neapărat un doctor specialist!

Și fără să mă mai gândesc, am luat cheile de la mașina lui Chris de pe noptiera mea (nu știu cum au ajuns astea la mine în cameră) și l-am tras după mine.

- Ce se...? Stai! Unde mergem?

- Mergem la doctor, inteligentule!

- Dar de ce trebuie sa vin și eu?

- Pentru că... Stai putin, ai dreptate, n-are rost să te car după mine, o să-l chem pe Kevin.

- Mai bine. *îmi zice el ușurat*

- Până vin eu, tu trebuie să mergi la magazin și să iei tot ce scrie pe lista asta.

Scot un bilețel din buzunar și il întind lui Chris. El se uită la mine încruntat și puțin surprins, iar eu îi zâmbesc copilărește.

- Dar de ce eu? Nu poți să le iei tu când...

- Niciun „dar”! *îl întrerup eu* Tu mergi la magazin și le iei, astfel vei avea de-aface cu mine!

Îi zic eu pe un ton serios și un zâmbet fals.

- Uff, bine bine. *zice el trist*

Tocmai voiam să-i mai zic ceva, dar claxonul de la mașina lui Kevin m-a distras și m-am grabit să merg spre el, uitând ce voiam să-i spun lui Chris.

- Becca, unde pleci? mă întreabă mama surprinsă.

- Nu te interesează și ți-am zis să nu-mi mai spui „Becca”!

- Bine, atunci: Rebecca, ba chiar mă interesează pentru că sunt mama ta.

- Ba nu, nu ești mama mea, nu ai fost și nici nu vei fi. Ești doar o persoană care, legal, ești o mamă vitregă, iar sufletește, o femeie pe care nu am vrut niciodată să o cunosc și eu nu suport legea, deci, ești un nimic pentru mine.

- Nu-mi mai vorbii așa, Rebecca!

- Îți vorbesc cum vreau eu!

- Hei! Gata, încetați! intervine Chris.

E prima dată când apreciez faptul că a intervenit Chris într-o ceartă care mă implică și pe mine.

Nici nu am mai așteptat ca mama să zică ceva, că m-am și întors și am plecat.

Am urcat în mașină, l-am salutat prietenește pe Kevin și i-am explicat unde trebuie să mergem. A acceptat, iar pe drum mi-a pus cateva întrebări ca să afle de ce mergem acolo, iar eu, fără nicio jenă, i-am spus tot ce voia să afle.

Am ajuns la doctor, dar am vazut că trebuia să mă consulte un bărbat, așa că am încercat, prima dată frumos, să mă consulte o femeie, însă nu mi-au îndeplinit dorința, așa că am facut tot posibilul să se întâmple cum vreau eu (și asta înseamnă că m-a auzit tot spitalul țipând pe acolo).

Am intrat în cabinet și, spre fericirea mea, am gasit o femeie. Kevin nu a intrat cu mine, pentru că nu i-am dat eu voie.

*după control și după câteva întrebări enervante*

- Ei bine, Rebecca, nu pot zice decât că...

 

Vă mulțumesc că-mi urmăriți povestea și că o citiți. Asta e prima mea poveste și sper că vă place. Dacă mi-ați da niște păreri sau sugestii, ar fi foarte bine, m-ați motiva să scriu mai des pentru voi. E 0:08 și este ziua mea de nume ^_^ Uraaaa! :D