Detectiva Aylin

Atacul misterios

DRAGA JURNALULE

Înca nu am gasit armele si ma oftic....nu m ai am mult timp si chiar nu stiu unde sa le gasesc...singurul suspect pe care il aveam era Adrian...dar acum nuai cred ca a facut o el...nu cred ca ar vrea sa imi faca rau ...sau ma insel?

-Nu te înșeli Aylin.
-Adrian?!... M ai speriat.
-Scuze nu am vrut.
-Am o întrebare...
-Ah... Spune..
-Pot avea încredere în tine?
-Normal.

Mi a zambit...S a apropiat... Părea că vrea să ma sărute... Dintr o dată să auzit un zgomot puternic ...Un tras de arma... M am ssperiat,  am închis ochii...cand i am deschis Adrian era la pământ... Cu mâna pe piciorul meu... M am dus și l am luat de mâna cu ochii în lacrimi....era rănit... Nu stiu de unde apare și Andrei...

-Aylin!?  Ce s-a întâmplat??!
-Eu... Eu nu stiu!...

Am zis plângând...

-Stai linistita... Totul va fi bine...

Nu stiu daca va fi bine... Suntem la spital acum... Starea lui Adrian e gravă... Nu pot să plătească ceva... Nu l las... Nu... Doamne... Eu ca agent cum m am putut speria de un glonț de armă... Ar fi trebuit să riposteze cumva... Poate acum nu era el în starea asta... E numai vina mea...

-Aylin, du-te înapoi la orfelinat!
-Nu,  de ce??
-Nu imi place sa te vad plângând așa... Hai du-te!
-Eu nu plec nicăieri!
-De ce ma rog?!
-Nu am de gând să îl las singur pe Adrian!
-Și care ar fi problema dacă l ai lasa... În fond nu e singur... Sunt eu aici cu el!
-El și ar dori să fiu și eu.
-Deci faci asta de mila lui?!
-Nu! Nu mi e mila de Adrian...
-Atunci!?  De ce nu pleci!?
-Eu... Vreau sa fiu alături de adrian.... E numai vina mea...Nu o sa permit să plătească ceva.... Nu am de gând să mai pierd o persoană draga...
-Adrian chiar e important pentru tine nu i așa?  Fi sinceră... Simti ceva pentru Adrian?

Imi sclipeau ochii... Nu stiu daca era din cauza ca plângeam sau ca era vorba de Adrian... Nu stiu ce simt... Nu pot nega... Ma doare inima să îl stiu așa... Simt asta fiindcă e vina mea?  Sunt confuză... Și da țin la el... Dar doar ca la un prieten foarte apropiat... Da... Acum trebuie să incerc să îi explică asta și lui Andrei.

-Aylin... Chiar crezi ca e momentul să scrii în jurnal?!

**asistenta**
-Buna ziua copii!

Eu s-ar repede în picioare ma duc în fața asistenței cu ochii în lacrimi, părul răvășit, cu jurnalul intr o mână și cu fata palidă... O intreb speriată.

-Doamna asistență,  cum se simte Adrian?!
-Starea lui este...

M ai am 24 de ore de a găsi armele... Din fericire Adrian își revine... Nu am putut să îl vedem... Încă se odihnește... Da... Tot la spital sunt... Și nu voi pleca fără Adrian... Sunt conștientă de riscul de a pierde tot dacă nu găsesc armele...si am de găsit persoana care a tras...si ce urmarea? Tot am sentimentul că e chiar sub nasul meu.

CU DRAG AYLIN