Demoni vs. Ingeri ( WattAwards )

Capitolul III

4 martie 2013. Acum un an, terminam de citit o parte din cărțile de pe aplicația mea, Wattpad. Dar cum puteam să-i răsplătesc pe scriitorii mei preferați decât cu voturi? Așa mi-am făcut contul. Îmi plăcea să scriu și am postat o carte, apoi încă una, și încă una. Le-am mai editat, le-am mai foit, le-am mai șters, dar de fiecare dată voi ați știut cum să mă faceți să zâmbiți. "Am 1.000 de cititori la Mediumul! Am 100 de voturi! Am peste 20 de fani!" Și tot așa... Eram atât de bucuroasă. Și asta poate să vi-o confirme și prietena mea, @IrinaGabriela pe care am tot torturato. Vă mulțumesc din suflet pentru momentele minunate și vă iubesc! Acest capitol este dedicat vouă, tuturor fanilor mei pentru care scriu și care îmi aduc bucurie! :**

P.S. : Știu că acest capitol varză, dar trebuia să postez, mai ales că nu am mai postat de aproape o lună și azi e o zi importantă. Sper ca următorul să vină peste 3 zile, când va fi o altă zi specială! :D 

___________________________________________________________

Dragă Jurnalule, 

De multe ori mi-am dorit să fiu altfel. M-am săturat ca toţi să mă asemene cu Mia, să spună că eu semăn cu ea, că eu sunt prietena ei, că eu sunt umbra ei, nu şi invers. 

Aş vrea să nu mai fiu o pată a societăţii. Aş vrea să am puterea de a merge mai departe, de a mă ridica din prăpastie. 

Într-o zi, o să le arât tuturor cine sunt eu cu adevărat.

***

Sunete stranii se aud în apropiere. Boscheţii uscaţi şi crengile copacilor dansează în ritmul naturii, în timp ce frunzele colorate cad în ritmuri lente, formând o imagine abstractă a universului.  

Sunetul crengilor rupte şi al frunzelor călcate, ne fac să tremurăm mai tare. Dintr-un tufiş apare nimeni altul decât Louis, urmat de prietenii lui care încep să râdă de feţele noastre speriate. Mă ridic serioasă, ridicând-o şi pe Mia. Mă scutur de frunze şi de pământ uscat şi-mi pun mâinile la piept.

-Eu plec. Spun foarte enervată. Haide, Mia!

Pornim hotărâte spre parc, dar Louis mă prinde de mână.

-Nu plecaţi nicăieri. Perdón.* Sincer, în locul tău aş fi răs de situaţie. Spune Louis. 

-Dar ce v-am făcut? 

-Nada.* Voiam să vedem ce fel de persoane sunteţi. Felul în care aţi reacţionat... ne-a demonstrat că sunteţi nişte mofturoase! 

-Noi?! Mofturoase? Am ţipat la el.

Rămânem privindu-ne în ochi minute bune, pierzându-mă în nuanţa pură a ochilor săi. Îmi scutur capul şi decid să-i demonstrez cine e şeful. Mă aplec şi iau un mănunchi de frunze uscate ce i le-arunc în faţă. Frunze, beţe uscate şi crengi sar în aer, dintr-o parte în alta, formându-se un adevărat fiasco.

-Ce idiot mai eşti, n-o să mă prinzi. Râd eu alergând cu un mănunchi de muniţie în mână, urmată de Louis. 

-Mai vedem noi, chica.*

Nici Mia nu se plictiseşte, fiind fugărită de un tip blond cu ochii albaştrii şi cu buzele moi şi cârnoase. Nici ceilalţi nu sunt mai prejos, distrându-se şi tolănindu-se-n iarba uscată. Cu toţii ne distrăm şi râdem de parcă ne-am cunoaşte de când eram în scutece şi un astfel de război ar fi ceva normal. 

Când în sfârşit, încetăm, ne aruncăm cu toţii pe covorul uscat al naturii şi începem să râdem ca proştii.

-Jess, ştii... ce faţă de netoată speriată aveai adineaori? Spune Mia zâmbind cu gura până la urechi.