Demoni vs. Ingeri ( WattAwards )

Capitolul 5

Ascultați și melodia în timp ce citiți, chiar dacă nu are prea mare legătură cu capitolul. xD Scuzați eventualele greșeli. Citeală plăcută!

__________________________________________

Tic-tac, tic-tac. Timpul trece ca o briză uşoară de mare. El e stăpânul nostru, ne controlează aşa cum degetele unui păpuşar aduc la viaţă figurinele vechi şi prăfuite. Ele pornesc într-un dans nebun, fără viaţă, plin de amuzament. Dar dacă şi ele ar avea inimă? S-ar revolta, ar plânge de durere, ar suferii, şi-ar dori să guste măcar odată ceea ce numim noi libertate, şi-ar dori răzbunarea faţă de chinul ce l-au îndurat. 

Eu nu-mi doresc răzbunare faţă de el. Chiar dacă nu ar trebui, îl iubesc.Deşi mi-a adus de cele mai multe ori durerea în suflet, deşi mi-a transforat inima în cenuşă, deşi mi-a făcut viaţa praf şi pulbere, e tatăl meu, el mi-a dat viaţă şi îl iubesc necondiţionat, deşi o parte din mine îl urăşte. Îl urăsc pentru că-l iubesc.

***

Razele strălucitoare ale soarelui ce trec prin perdeaua verde îmi mângâie faţa, un mănunchi de raze încercând să mă trezească din visare. 

Mă ridic în şezut şi îmi aşez mâna pe frunte, mângâindu-mi capul. O hârtie îngălbenită de timpul cel nemilos mânjită cu un scris frumos, caligrafic, dar la final, cu un nume şters din care abia se observă un "a" fin este aşezată pe un birou din lemn de mahon plin de acte, iar primele cuvinte sunt "Dragă Jurnalule..." alături de o dată mânjită cu o pată mare şi nemiloasă de cafea. Ce înseamnă acest vis? Poate e doar o iluzie sau un simplu adevăr.

-Neaţa! Ţi-am adus ciocolată cu lapte şi scorţişoară.   Mi-a zâmbit închizând uşa cu piciorul. 

-Preferata mea.   Am răspuns tot zâmbind, dar fiind absorbită de gândurile mele.   Când mergem?   Am întrebat curioasă şi nerăbdătoare. 

-Mai târziu. Avem toată ziua umană la diapoziţie şi dacă ţii morţis, putem schimba timpul aici. Eu te las. Am nişte treburi de terminat. Ne vedem. 

-Mda... Ne vedem.

După ce mi-am terminat ciocolata caldă şi biscuiţii şi m-am aranjat, am pornit spre birou, am deschis jurnalul prăfuit al bunicului şi am început să-mi aştern gândurile pe foaie.

***

Dragă Jurnalule, 

Sunt entuziasmată. Simt că aproape toate funcţiile vitale mi s-au oprit, iar inima abia dacă mai zumzăie. 

Astăzi nu numai că voi putea deschide Cartea Magică şi să aflu despre fiinţele supranaturale, dar ne vom continua şi vizita de ieri şi Carter îmi va răspunde la sutele de întrebări pe care le am. 

Există reîncarnare? Există vampiri, vârcolaci, sucubi, etc.? Oamenii pot avea puteri supranaturale, pot citi gânduri? Există extratereştrii? De ce aici, în Rai, nu se aude muzică? Sunt mai multe tipuri de demoni şi îngeri? Şi lista poate continua... Am atât de multe întrebări şi atât de puţin timp. 

Iarăşi îmi răsună în minte ultimul vis, cu acele cuvinte scrijelite atent cu litere rotunde şi perfecte. Cine ar trebui să se răzbune pe tatăl lui, dar nu doreşte să facă asta? Cine îl iubeşte ca om, dar nu ca tată? Cine... Înghit în sec realizând crudul adevăr.

***

Trântesc nervoasă cartea, mici particule de praf înăbuşind camera. Deschid fereastra, ies pe balcon, iar priveliştea mă mai linişteşte. Un soare măreţ se ridică dintre munţii stâncoşi pictând astfel un răsărit în albastru, carmin şi galben, de parcă cineva ar fi creionat stâncile adânci, haşurând copacii impunători, formând tuşe de culoare în jurul norilor, estompând echilibrul dintre cer şi soare. Data trecută când am remarcat delicateţea acestui peisaj, soarele apunea şi... Cum poate soarele apune în aceeaşi direcţie în care răsare? Asta nu are nicio logică.