Dacă ai putea, ai zbura împreună cu mine?

Şaptesprezece - Putere

                             Şaptesprezece – Putere

Niciun cuvânt de pe planeta asta nu putea descrie ce simţeam eu în momentul acela. Era de parcă o lume întreagă luase sfârşit, de parcă însăşi moartea stătea în faţa ochilor mei. Şi ceea ce mă deranja cel mai mult era că Marcus emana moartea. Oroarea şi furia puneau stăpânire pe mine. Şi tot ce puteam face era să stau perpelexă, incapabilă să fac vreun gest sau să spun ceva, cu picioarele înfipte adânc în pământ şi cu mintea zburându-mi peste zece galaxii. Nu mai puteam face altceva decât să îndur adevărul.

Mă uitam la Marcus care avea la colţurile gurii spumă la fel ca mâncarea lăsată prea mult pe foc, unde altădată era un zâmbet inocent, la ochii lui roşii ca sângele, unde nu mai departe de câteva zile fuseseră de un turcoaz limpede ca suprafaţa unui lac, la părul lui extrem de răvăşit de parcă nu şi-l mai pieptănase de o săptămână, la paloarea ciudată a feţei datorită căreia mai că l-ai fi confundat cu o statuie umană şi la caninii lui lungi şi ascuţiţi care sclipeau în lumina lunii care de abia răsărise.

Cineva îl transformase în vampir. Şi nu oricine, ci un om de al lui Peers. De asta eram foarte sigură. “Cadoul” acela încântător nu mi-l trimisese degeaba. Acum că-mi aduceam aminte, părea logic. “Nu e nimic... grav. A fost doar o măsură luată pentru siguranţa lui.” Îmi venea chiar să râd în hohote de isterie.

O mică mişcare mă scose din gândurile mele sumbre. Nu că realitatea nu ar fi fost. Umerii lui Peers şi ai camaradului lui începură să se zguduie de râs, iar Marcus se ridică cu o viteză nemaivăzută, lăsând corpul secat de sânge să cadă mort la pământ, după care se aşeză într-o poziţie gata de atac, mârâind crud la mine, cu sângele încă picurându-i din gură.

Îmi venea pur şi simplu să vomit, să cad acolo jos fără vlagă, pentru prostia care o făcuse Peers. Nu-şi ţinuse promisiunea de a mi-l aduce pe Marcus nevătămat. Sau da. Era în viaţă... oarecum – dat fiind faptul că vampirii nu erau catalogate chiar fiinţe vii. Trebuia să admit că Peers avea o gândire şireată şi făcută în aşa fel încât să scoată din minţi adversarii săi. Dar nu era singurul care avea un as în mânecă. Îi aveam pe Paul, Keira şi pe Aaron ascunşi la o mică depărtare, gata să-mi sară în ajutor. Nu ştiam ce mă oprea din a nu-i chema direct acolo, să ne ocupăm împreună de Peers. La urma urmei, îşi cam încălcase promisiunea şi mai şi râdea. Poate că voiam să mă ocup singură de chestia asta, dat fiind că el avea clar ceva cu mine.

Şi stiam că Peers ar fi vrut să-i cad în genunchi în momentul acela, să-i cer îndurare şi să mă lase în viaţă. Păcat, căci nu eram genul şi nu era nicio şansă prin care să mă facă să îi cer lui iertare.

- Ei, haide, ce faci acum, dai înapoi? mă provocă Peers cu colţurile gurii până la urechi.

Asta umplu paharul. Încă aveam aripile întinse şi pregătite de zbor, dar eu mi-am folosit puterea. Mai repede ca viteza fulgerului, am dispărut de la locul meu şi am apărut direct în faţa demonului acela infect. Am avut satisfacţia de ai vedea zâmbetul căzându-i la pământ înainte de a-i expedia un pumn direct în maxilar. S-a dezechilibrat şi şi-a dus imediat mâna la locul acela înroşit, făcând doi paşi în spate.

Imediat, protectorul lui se năpusti spre mine cu intenţia de a mă şterge de pe suprafaţa pământului. M-am aşteptat la asta, aşa că m-am teleportat direct în spatele lui şi, într-un fel în care până şi pe un criminal fără inimă l-ar uimi, i-am sucit gâtul, lăsându-l să cadă fără viaţă. Zgomotul acela oribil mai că m-ar fi lăsat fără cuvinte, dacă eram măcar conştientă pe jumătate de ce făceam. Dar nu prea mai eram conştientă, acţionam din impuls, cu adrenalina curgându-mi ca un şarpe rapid prin vene.