Abstruse

14. E nevoie de comunicare.

     Simt că îmi revin, totul merge bine, situația stă perfect. Vorbim în aceeași manieră, doar de câteva ori pe lună și exact ce-mi trebuie, nivelul de atenție și afecțiune de care am nevoie.
     Dar ce se întâmplă când vreau mai mult? Dacă aș primi, aș mai fi la fel de interesată? Probabil că nu. Dar după trecerea timpului, nu mai vreau mai mult, ci necesit. Relația trebuie să se dezvolte. Nu îi pot cere multe, deoarece sunt inocentă... dar lui i-aș da destul dacă sunt sigură de anumite lucruri.
     Începe să devină din ce în ce mai greu, doar ce mă dezobișnuiesc, ne vedem iar și o iau de la capăt. Nu îi pot cere să vină mai des să ne vedem, dar cel puțin să vorbim mai mult. Asta o să fac, o să-i cer.
     "Vreau să vorbim mai mult, nu mi se pare normal că vorbim aproximativ doar înainte să ne vedem. Nu îmi place faptul că eu îți scriu mai mult, simt că te sufoc, deși nu e normal să vorbim așa. Asta nu e comunicare. Nu cer să vorbim zilnic, sunt de acord că ar fi boring, dar o dată pe săptămână întreabă-mă cum sunt și dacă mai trăiesc. Simt distanța asta emoțională, nu doar fizică și nu-mi place."
     A fost de acord, am început să vorbim mai des, dar nu a durat mult. Lucrul ăsta începea să mă streseze exagerat, așa că încercam să mă distrez cât mai mult și să fac pe nepăsătoarea. Știu, la fel mă gandeam și eu, probabil nu ține prea mult la mine si e doar o chestie, dar să ne amintim de ce vorbim face to face. De cum se comportă, deși rece, împarte atenția cel mai mult către mine, cu mine râde și vorbește cel mai mult, doar pentru mine vine până aici. În seara în care am vorbit sincer și mult, ne-am făcut niște planuri.
Acum ce să cred? Ce simt că e, ce pare că e sau ce gândesc ca e?