7. Vina mea.

7 1 0
                                    

12 PM

M-am trezit sunată de o prietenă. Ne-a chemat pe mine si pe Raven la o ieşire lângă Dunăre, un loc mai rupt de lume. Ne-am pregătit repede, am luat ce mai era nevoie, Pepsi, ceva mãncare, țigări etc. şi am plecat spre maşina lor.
Priveliştea era superbă, ca de obicei, ne-am instalat într-un loc cu umbră, am dat drumul la muzică şi tot tacâmul. Era răcoarea perfectă în locul în care stăteam, în schimb la câțiva paşi, soarele ardea. Am aprins două cuie pe care le-am dat în cerc, fiecare a tras câte trei fumuri la rândul lui, cum facem de obicei.

19 PM

Ploaie. Ador ploile violente, dar scurte, dacă sunt şi fulgere e perfect. Se pare că nu au lipsit, fiecare fulger lumina cerul în diferite nuanțe de albastru şi violet, cerul fiind împânzit de nori gri, îți poți imagina ce explozie de culori reci, superbe. Păcat că o imagine ține mai puțin de o secundă, ce bine că au fost nenumărate descărcări electrice, tot spectacolul durând 10 minute. Am ieşit apoi cu toții din maşină şi stăteam pe lângă ea, pe jos era prea ud să mai întindem vreo pătură, din păcate. Să nu-ți mai spun de mirosul de după ploaie, cu siguranță îl ştii, cu siguranță îți place. E aşa curat şi limiştitor, îmi încântă simțurile şi plămânii.
Pornim maşina, am stat deja destul, plus că totul era ud şi atmosfera se stricase. N-a fost o problemă, căci am reparat-o dând play la Dope Lemon - Honey Bones. Era perfectă pentru starea noastră euforică, mă simțeam perfect. Sunt în perioada mea bună. Am câteva zile sau chiar o săptămână în care sunt depresivă, urmate de o zi sau două în care mă simt ca mine însumi, apoi (sau direct după) urmând câteva zile de euforie, încredere în mine, mai pe scurt mă simt bine. Partea proastă e că în perioada negativă nimic nu îmi poate schimba starea, nici măcar iarba. Doar mă face să mă simt mai ok, dar gândurile întunecate tot îmi acoperă mintea, şi chiar dacă sunt conştientă că e doar o perioadă, nu pot scăpa de tristețe. În momentele alea creierul meu nu mai funcționează bine şi tristețea mă acaparează indiferent de alte circumstanțe, mă apasă şi nu-mi dă pace, oricât aş încerca să îmi conving creierul, care duce lipsă de nişte substanțe naturale pe care nu le mai poate produce, că e doar pentru un timp.

22 PM

*Din perspectiva lui Raven*

Mă simt vinovată pentru faptul că am stat cu Dirt. Cred că ar trebui să îi spun eu lui Ryan, ar fi mai ok să afle de la mine decât de la alții. I-am spus că s-a întâmplat ceva, m-a întrebat ce şi i-am zis că nu vreau să reacționeze urât, să fie calm şi să asculte ce am de zis.
#Ryan is calling...#
Eu:Da?
Ryan:Ce faci?
Eu:Stau în pat, tu?
Ryan:Bine.
Eu:Am fost aseară în oraş cu Nira, s-a întâmplat, nu ştiu nici eu cum.. am stat cu cineva.
Ryan:Ce?!
Eu:Am stat cu cineva.
Ryan:Cu cine?
Eu:Nu cred că e nevoie să îți zic, nu vreau scandal sau chestii de genul
Ryan:N-o să fie scandal, vreau doar să ştiu cu cine
Eu:Promite-mi că nu o să faci nimic
Ryan:Promit
Eu:Dirt
Ryan:Bine~~~~Call Ended.
După 10 minute mi-a scris Dirt pe Messenger "Ai zis că nu mai eşti cu el", i-am zis "Păi nu mai sunt. Ți-a scris?", "Da".
L-am sunat pe Ryan nervoasă.
Eu:Cum ai putut să faci aşa ceva? Mi-ai promis
Ryan:Cum ai putut să faci tu aşa ceva?
Eu:Nu mai eram împreună, nu înťeleg de ce faci aşa. Eu ți-am zis frumos, nu am vrut să aflii de la altcineva.
Ryan:M-ai dezamăgit, țineam enorm la tine şi tu ştiai asta.
*Încep să râd uşor*
Am început să râd, nu-mi venea să cred că tot el făcea pe victima după ce am înghițit toate chestiile şi săptămânile în care vorbeam doar câte 5 minute. Se pare că tot eu eram de vină, din perspectiva lui.
Eu:Bine că tot vina mea e. Ar trebui să terminăm conversația acum.
Ryan:Bine.~~~~~Call Ended
M-am întors spre Ace, am început să râd şi i-am zis că tot pe mine dă vina. Ace mi-a dat dreptate în faptul că nu era vina mea.

*Din perspectiva lui Ace*

Chiar nu ştiu ce să mai zic.. Într-un fel îi înțeleg pe amândoi, dar îi țin partea lui Raven, nu pentru că e sora mea, ci pentru că la fel cred şi eu.

AbstruseUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum