Criminal Cat

Seară cu Hiiro.

Povestea lui mi-a făcut lacrimile să curgă șiroaie. Nu am cuvinte, sunt șocată. Nu pot crede că am stat atâta timp lângă un om atât de diabolic. Nu m-aș fi gândit niciodată că el ar fi putut face așa ceva.

- De unde să știu că nu mă minți? - spun după o pauză.

- Ești aici acum. Departe de el și de gașca lui de criminali. Ia tot ce ți-am spus ca pe un avertisment. Nu te oblig, dar dacă te vei întoarce la el, vei avea de suferit.

Seriozitatea lui mă depășește. Nu știu ce mă devastează mai tare....ura față de persoana cu care mi-am petrecut o bună parte de timp, frica față de el sau faptul că oricât de serios era Hiiro ceva din mine nu putea crede că acel brunet era în stare de așa ceva.

- Și tu ai omorât, Hiiro!! - mă răstesc ridicându-mă de pe scaun și bătând inconștient în masă.

- Am omorât! Da! Pentru că aveam nevoie de bani. - se răstește și el. - Cum altfel să pot trăi, Say?

***

- Nu plănuiam să ne certăm. Nici nu ai mâncat.

- Mi-a ajuns vinul. Sunt amețită.

- La ce oră trebuie să ajungi acasă?

- Nu am o oră...

- Atunci hai la mine. Poate mâncăm ceva de data asta.

- Poftim?! Nu, Hiiro. Nu sunt beată.

- Nu mă refeream la asta, termină Say.

- Hm....Ok...Hai la tine. Oricum nu am chef de ai mei.

***

- Nu găsesc cheile. Ahh!

- Frate, nu e bec în scara asta?! Unde naiba le-ai pus?!

- Dacă știam eram înăuntru până acum. Și ai grijă cu pizza aia, o să o scapi.

- Nu sunt asa bleagă, tu deschide ușa.

- Ai mai scăpat una în fața blocului...

De îndată ce deschide ușa intru grăbită și îmi dau tocurile nenorocite jos. Hiiro aprinde lumina, îmi ia cutia de pizza și merge direct în bucătărie.

- Du-te în living și fă-te comodă. - strigă el - Vin și eu imediat.

Îl ascult pe băiat și de îndată ce apare și el cu pizza tăiată, pahare și suc, pornește tv-ul și bagă cel mai horror film pe care îl are.
- Ai un apartament frumos. - spun eu privind în jur.

- Mulțumesc! Nu e ca penthouse-ul fratelui meu, dar eu sunt mulțumit.

- E al tău deci?

- Da. Dar nu pune mai multe întrebări de cat e cazul.

- Mhmm...

Pe la mijlocul filmului, fiind amândoi concentrați, tresărim tare atunci când soneria telefonului meu răsună în toată camera.
Iau telefonul însă nu cunosc numărul și ezit până să răspund, astfel pierzând apelul.

- Părinții tăi? - întreabă Hiiro nedumerit.

- Nu. Un număr pe care nu îl cunosc.

Până ca brunetul să mai zică ceva, telefonul sună din nou, iar de data asta răspund imediat.

- Alo?!

- Say....Ce faci?

- Kazuki....

- Sunt Kei. Vreau să vorbim. Nu m-ai contactat până acum deși ai promis.

- Kei, iartă-mă. Am avut atâtea pe cap...

- Ok...uite, ți-l dau pe Kazuki.

- Stai, nu...

- Sayuri?! Ce faci?

- Kazuki......

- Say, uite, îmi pare rău. Pentru tot. Vreau să te întorci la noi, o să rezolvăm toate problemele...

- Nu! Nu mă întorc și te rog să nu mă mai suni. Nu mai vreau să am nicio legătură cu tine. Adio, Kazuki!

Închid înainte să apuce să mai zică ceva și nervoasă arunc telefonul pe podea.

- Ți-a stricat noaptea nemernicul...

- Nu, să trecem peste. Am pierdut părți bune din film.

- Dacă ești obosită, îți pregătesc camera.

- Sunt ok. Mulțumesc!

Orele trec și ușor ușor simt cum ochii mi se închid, însă atunci când îi deschid mă trezesc în brațele brunetului ce dormea liniștit lângă mine.

- Cât e ceasul?! - mormăi frecându-mi ochii.
Hiiro încă doarme așa că decid să pregătesc micul dejun.

------/////--------

- Mulțumesc că m-ai adus acasă.

- Nicio problemă. Te sun mai târziu.

Închid  portiera și cu pași repezi mă îndrept spre intrare. Nu intru bine în casă că imaginea blondei Miki îmi sare în ochi.

- Say, bine ai venit. Prietena ta te așteaptă de ceva timp, spune mama zâmbind.

- Miki, ce cauti aici?! O întreb șocată.

- Sayuri, comportă-te adecvat. Ea a venit să te vadă și tu îi vorbești urât.

- Say...- intervine blonda

- Hai în camera mea. Vorbim acolo.

---///---

- Say, trebuie să te întorci înapoi în Tokio. Kazuki are nevoie de tine.

- Dacă avea nu îmi spunea să plec. Am făcut ceea ce mi-a cerut. Ce nu îi convine acum ?

-.....de ce....de ce coborai din mașina lui Hiiro mai devreme ? Am văzut pe fereastră.

- Nu mă urmări, Miki. Tot ce ține de Kazuki e trecut. Vreau să îmi vad de viața  mea.

- Cu Hiiro, Sayuri?! Dacă ți macar putin la Kazuki, atunci întoarce-te la el. Nu îl lăsa acum, când are atâta nevoie de tine.

- Nu pot.

- Ba poți!

- Nu. Nu vreau să mai stiu vreodată de el.

- A dispărut....de când  ai plecat el nu mai iese din casă, sta acolo si bea și  atât. Nu primește nicio vizită. Te rog, întoarce-te.

- Miki, Nu îl cunoști. E un criminal care și-a omorât mama fără niciun motiv. Nu vreau să fiu lângă așa  ceva, înțelegi?

- Poftim?! Nu e adevărat! Îl cunosc foarte bine și indiferent ce ți-a spus Hiiro, sunt toate minciuni.

- Nu știu....pe cine să mai cred, ce sa fac...Habar nu am.

- Ok....plec. Tu doar gândește-te la cel ce te-a protejat, cel ce nu ți-a făcut vreodată rău.