Culorile sentimentelor ★Taekook☆

Capitolul 9

       Bărbatul cu părul mov i-a urmărit pe cei doi amorezi atât de discret, încât nici unul dintre ei nu şi-a dat seama de acest lucru.

       Telefonul movaliului începe să îi vibreze continu în jeanşi mulaţi şi negrii. Mârâie enervat şi îşi scoate telefonul, răspunzând fără a se mai uita la persoana care îl suna.

       — Alo? mormăie el şi îşi trece o mână prin păr supărat când observă că cei doi au dispărut din raza lui vizuală.

       — Domnule Min, azi trebuia să vă întâlniţi cu domnul Si, aţi uitat? V-am aşteptat mult timp, dar nu aţi mai apărut şi domnul a plecat! îi răspunde secretarul său, simţindu-se puţin speriat că a ridicat vocea la şeful său.

       Aştepta ca bărbatul să îi răspundă, dar acesta nu a scos nimic pe gură. În orice caz s-ar fi răstit la el, dar era mult prea concentrat să îi găsească pe Taehyung şi Jungkook.

       — Domnule Min, mai sunteţi?

       — Nu pot vorbii acum Hoseok, trebuie să închid. Îmi spui totul mai târziu.

       Când Hoseok să îi mai răspundă, movaliul închide apelul şi zâmbeşte când îi zăreşte din nou. Bărbatul îl cunoaşte pe şaten de mult timp, nu numai datorită melodiilor sale, dar şi a revistelor de modă în care apare.

       Până la urmă Tae şi Kook se opresc în dreptul unei case mari şi fără să mai stea pe gânduri intră, movaliul îndreptându-se spre uşă. Apasă pe sonerie şi în mai puţin de două minute, Taehyung deschide uşa zâmbind.

       — Yoongi! strigă tare brunetul, luându-l în braţe pe movaliu. Ar trebui să intri. Am simţit cum eu şi Kookie suntem urmăriţi de cineva. Îi şopteşte el la ureche şi după ce se despart din îmbrăţişare, îl trage după el până în living.

       — Kookie? întreabă Min, uşor confuz.

       — Oh, aşa e. Am uitat să ţi-l prezint. El e iubitul meu, Jeon Jeonguk. Îi face semn spre tânărul brunet care se află pe canapeauna din living. Şi numai eu am voie să îi spun Kookie.

       Tae îşi duce braţele la piept, privindu-l serios pe bărbatul mai mare ca el cu doi ani, după care continuă:

       — Acum trebuie să aflăm cine a fost cel care ne-a urmărit. Sigur nu are intenţii bune.

       — Ăm, Taehyung, încearcă să spună ceva Yoongi, dar este întrerupt de şaten...

       — Nu acum, Yoongi! Încerc să mă gândesc la ce ar trebui să facem...

       — Am eu o idee, zice dintr-o dată movaliul, acaparând toată atenţia şatenului. De fapt, nu am, dar trebuie să îţi spun ceva important. Eu am fost cel care va urmărit.

       Taehyung se încruntă la spusele acestuia, întrebându-se de ce cel mare a făcut acest lucru.

       — Și de ce ne-ai urmărit? decide să îl întrebe şatenul cu o sprânceană ridicată.

       Jungkook în toată conversaţia nu spune nimic, doar ascultă şi acum aşteaptă curios răspunsul pe care il va da Yoongi lui Taehyung. Dar nu se întâmplă nimic. În cameră domină o linişte apăsătoare, iar pe Taehyung îl enervează faptul că Yoongi nu îi răspunde la întrebare.

       Yoongi oftează şi se uită fix în ochii şatenului.

       — Tae, eu... Nu ştiam cine era persoana pe care o ţineai de mână şi am fost curios. Speram să nu fie cineva rău.

       Tocmai acum Yoongi îl minte pe Taehyung. Mereu a fost sincer cu el, dar acum nu voia ca acesta să afle adevărul.

       — Ugh... Îţi sunt recunoscător pentru ceea ce ai făcut pentru mine, dar nu trebuie să îţi faci griji, sunt mare acum Yoongi hyung... Iar acum că am aflat misterul ăsta, vă las să vă cunoaşteţi mai bine. Eu mă duc să gătesc ceva.

       După ce a spus asta, tânărul a părăsit camera şi s-a îndreptat spre bucătărie, lăsându-i pe cei doi să discute liniştiţi.

---------------------------------------------------------

Heyo!

Wahh. De data asta am făcut un capitol mai lung. :)) Sper să fi-ţi mulţumiţi. Am făcut 648 de cuvinte.

Enjoi!