Destine intersectate

Capitolul 8

De când aflase vestea era un ghem de nervi, nu putea să se concentreze mai ales că o enerva să îl știe suflându-i în ceafă.

Din păcate pentru ea nu reușise să îl convingă să meargă cu mașina ei așa că se trezi pe bancheta din dreapta după nenumărate minute în care se contraziseră pe acest subiect sfârșind prin a ceda, când realiză că ar fi stat acolo până a doua zi fără să ajungă la un acord.

Telefonul îi vibră în buzunar și îl scoase văzând că e un mesaj de la mama ei, îi răspunse. După ce plecase fără să își ia rămas bun de la Anelisse, îi dădu mamei sale mesaj să afle cum se simte micuța.

"E bine, s-a supărat că ai plecat iar așa, dar am împăcat-o. Ai grijă de tine Rav, ea te așteaptă acasă."

Mesajul îi aduse un zâmbet subtil pe buze, lucru ce lui Edan nu îi scăpă când își întoarse privirea spre ea. Ochii lui o priviră preț de câteva secunde și imediat îi dădu seama că ceva se schimbă la femeia de lângă el, de parcă ceva nu ar fi lăsat-o să respire până acum cum trebuie și acum o eliberă.

Se prefăcu totuși că nu a observat nimic și i se adresă cât de indiferent putu.

—Totul e în regulă? întrebă sec deși știa că Raven nu avea să îi spună nimic. Își întoarse privirea și o surprinse privindu-l de parcă încerca să citească în spatele cuvintelor sale.

Știu ce faci dar nu vei reuși, nu o să afli de preferat niciodată cine sunt eu, decât dacă vei reuși să realizezi că el îmi semăna atât de mult.

—Da, totul e bine, răspunse femeia și își puse telefonul din nou în buzunar, după care își întoarse privirea spre geam rupând contactul vizual și încercând să evite orice interacțiune cu el.

Raven nu reușea să priceapă ce se întâmplă de fiecare dată când vorbea cu el și dorința de a-l contrazice era atât de mare, nu înțelegea de ce culoarea ochilor lui i se părea atât de cunoscută, nu înțelegea de ce simțea că ar dori să nu mai îl vadă niciodată și în același timp o forță invizibilă o făcea să își dorească contrariul. Dacă ar fi știut ea că Edan era chiar cumnatul ei pe care nu îl văzuse niciodată, lucrurile ar fi fost mult mai clare pentru ea, în schimb el știa cine e ea, știa aproape tot despre ea cu o singură excepție cea a  existenței Anelissei despre care habar nu avea.

—Te-ai recăsătorit? nu își dădu seama când rosti întrebare și fu luat prin surprindere chiar și el de faptul că o rostise, cât despre Raven șocul era clar pe fața ei.

—Niciodată nu o să mă recăsătoresc, mârâi cuvintele printre dinți și îi aruncă o privire cât să îi arate că era serioasă și ochii ei aruncau săgeți otrăvite spre el, niciodată nu o să mai iubesc o persoană cum l-am iubit pe Caden, continuă cu amărăciune și din nou își întoarse privirea spre fereastră.

Nici nu mă așteptam la altceva, gândi Edan, ea îl iubise pe Caden și încă o făcea chiar dacă el nu mai era aici, trebuia să stea la distanță de ea altfel ar fi riscat ca ea să afle și totodată nu voia să păstreze distanța căci voia să vadă dacă ea vorbise serios sau ce rostise fuseseră doar cuvinte în vânt.

**

Ajunseră în fața casei unde avusese loc crima și coborâră amândoi în același timp.

Se îndreptară spre intrare, dar acum Raven se opri în prag și își întoarse capul ca trăznită imediat ce realiză că pierduseră din vedere un amănunt, privi spre închizătoarea ușii din exterior și realiză cu stupoare că acea clanță nu fusese forțată, intră val-vârtej înăuntru și se îndreptă spre ușa din spatele casei unde găsi același lucru, ușa nu fusese forțată, atunci rămânea un singur lucru de constatat.