Destine intersectate

Capitolul 9

—Să încep? rosti Raven întrebarea pe un ton acid privindu-l cu ochii care scăpărau de furie. Cu ce se presupune să încep? rosti după câteva secunde privindu-l cum pare că e cel mai relaxat om.

Totuși aparenta sa calmitate era doar o mască, căci de fapt Edan era agitat și era hotărât să dea toate cărțile pe față, era deja prea târziu.

—Cu ce vrei să afli, îi răspunse Edan așezându-se pe canapea și făcându-i și ei semn să se așeze, însă Raven refuză printr-un gest al mâinii.

Era agitată avea prea multe întrebării care o torturau și o durea să știe că îl avea în față pe frate lui Caden. Se blestema că nu își dăduse seama mai devreme de asemănarea dintre cei doi, însă acum nu mai putea face nimic. Fusese păcălită și acum deja nu mai putea da timpul înapoi, însă totuși dorea să afle cu ce motiv.

—Nu înțeleg, rosti încurcată așezându-se lângă fereastră, cum sunteți frați și de ce nu aveți același nume, rosti Ravem și Edan îi zâmbi într-un colț al gurii privind-o atent și mirându-se câtă putere e într-un trup atât de mic.

—Perspicace, ai dedus repede că suntem frați, poate am fi fost doar veri, dar răspunsul e simplu, rosti cu fals amuzament Edan și îi zâmbi fals, eu am numele mamei și Caden îl avea pe al tatei, clarifică situația și după continuă, știi și tu că în meseria asta e bine să nu pară că ai familie și ar fi bătut la ochi doi agenți cu același nume. Raven înțelegea prea bine ceea ce zicea Edan căci se chinuia să ascundă familia pe care o avea de ochii tuturor de teamă să nu îi pună în pericol.

După câteva clipe ea începu să se învârtă prin sufragerie și un singur gând îi răzbătu răsunător prin cap dintr-o dată parcă.

—Ai știut asta din primul moment în care ai călcat în biroul ăla nenorocit, de ce ai venit, ai vrut să te răzbuni? întrebă Raven furioasă crezând tot ce e mai rău despre omul din fața ei, care nu avea deloc acest plan. Însă în mintea ei totul avea sens fratele lui murise apărându-le pe ea și pe fiica lor.

—Te înșeli, mârâi enervat de aluzia ei Edan, ridicându-se de pe canapea și punându-se în fața ei, nu am nicio dorință să mă răzbun pe tine pentru ce a pățit fratele meu, încheie cu vocea frântă și se opri înghițind în sec, parcă gândindu-se la ceva. A făcut ceea ce ar fi făcut orice bărbat care își iubea soția, te-a protejat, știa ce înseamnă lucrul acesta, și dacă ar fi să învinovățesc pe cineva eu aș fi principalul vinovat, încheie și se întoarse mergând lângă fereastră lăsând-o pe Raven mai în ceață decât era până atunci.

Acum chiar nimic nu mai avea sens, cum ar fi putut fi el vinovat, nu avea nicio legătură. Avea nevoie să înțeleagă așa că după ce trase aer adânc în piept continuă să îl întrebe.

—Ce vrei să spui? întrebă dezmeticindu-se. Cum adică tu ești principalul vinovat? întrebă șocată mergând spre el.

—Ce vrei Raven să auzi? o întrebă furios răsucindu-se spre ea. Haide, o încurajă privind-o trist, nu mai îți amintești vocea mea? o întrebă provocând-o, și ea simți cum o gaură se deschide sub picioarele ei și o înghite. Vocea din cască în ziua aia, haide trebuie să îți amintești, aruncă din nou cuvintele care pentru Raven veniră ca o ploaie de lovituri făcând-o să își mărească ochii cât cepele și să nege din cap cât de tare putea parcă încercând să își scoată din cap ce tocmai aflase.

—Liber, intrați, se auzi vocea dură și nu apucară să facă doi pași că se dezlănțui iadul.

—Ce se întâmplă acolo? zbieră vocea din cască fără încetare, dar totul se auzea ca prin vis.