Seoul, Korea 20:00 PM April 2015
Buna noona, Joonmyun este cel care iti scrie. iti scriu de pe aeroport, plecam in China sa vizitam orasele lui Luhan si Tao. Sper ca poate te intalnim si pe tine pe acolo. Ce mai faci? Ai grija de sanatatea ta? Eu nu prea am avut si regret asta. regret ca te-am lasat sa pleci in ziua aia. Si acum imi aduc aminte ziua in care ai pelcat. Stateam bine-mersi pe canapea si ai trecut pe langa mine fara sa schitezi nimic.
Ma cuprinde dorul de tine de fiecare data cand ma uit in oglinda. Obisnuiam sa ne strambam de fecare data cand o oglinda ne iesea in cale.
Candva eram departe si am invatat ca fuga salveaza si te invata, dar ca tot timpul va fi un moment al intoarcerii. Un moment in care trenul va cobori in aceeasi gara aparent luminoasa, de tavanul careia atarna flori rosii ce impanzesc parfumul lor mai ales noaptea, aceeasi gara mucegaita sub podelele noi schimbate de muncitori.
Aceeasi gara pe al carei panou se suprapun destinatii, mereu alte destinatii, dupa care alergi, in urma carora te impiedici, fara un bilet luat dinainte, fara un bilet sigur, fara sa ai certitudinea locatiei, fara nimic.
Doar pleci, te arunci de scara unui tren si fiecare sunet al sau iti sopteste ceva, te astepta cumva si te masoara cumva, te grabeste sau te urmareste, te lasa sa stai in siguranta sub camera video de pe hol care urmareste fumatorii, te cucereste si te chinuie.
Astazi, de astazi, nu imi mai pasa.De astazi plec si nu mai vreau, nu te mai vreau, nu mai pot, nu mai e loc; nicaieri nu mai e loc; nici macar pentru sufletul meu in sufletul meu.
De astazi nu mai am suflet si ce va fi, va fi!
Cred ca am fost cam dur, da ne-ai ranit pe toti, aproape se implineste un an de cand nu ai mai venit. Simi-e dor de tine noona.
La revedere !!
Expeditor, Kim JoonMyun