Tata.Singurul punct luminos din viata mea si stalpul meu de sprijin.Am mai zis asta...De cand eram mica m-am inteles cu el.Ma ducea la fastfood,imi cumpara haine,dormea cu mine la pranz,ma asculta si imi dadea sfaturi.Relatia cu mama nu a fost nici pe departe la fel de buna.Niciodata.Cand am mai crescut tata a devenit unicul meu confident si omul cu care chiar vorbeam totul.Am avut mereu teama de-al pierde.Si am dormit cu ea,cu teama asta ca viata o sa mi-l ia,de cand am inceput sa constiientizez ce tata extraordinar mi-a dat Dumnezeu.De aceea am avut reactia aia cand mi-a zis ca nu vine cu mine...toata viata a fost undeva in spatele meu iar eu am trait cu siguranta asta.Cu siguranta ca tata e in spatele meu si ma sustine.Nu l-am iubit la fel de mult mereu.Parca atunci cand am intrat in adolescenta s-a straduit mai mult sa-mi fie alaturi si sa ma sustina si am inceput sa-l iubesc si mai mult pana cand am constatat ca singura iubire care imi umple sufletul e cea pentru el.Si ma doare ca m-a mintit.Deci prefer sa nu mai aud de el niciodata decat sa fiu condamnata sa-l urasc.
CITEȘTI
Egalitate?
Storie d'amoreO poveste a unei femei libere care invata sa traiasca dupa legile islamice...Pe drumul dur al emanciparii,va intalni iubirea si asta o va schimba pentru totdeauna
