About dreams and kisses - JohnJae

La Primera Noche

Prima noapte

Este incomodă, tensionată. Prima noapte se desfășoară exact cum Jaehyun se aștepta să se desfășoare: cu un gust destul de amar și aproape insuportabil.

Nu-i răspunsese lui Youngho la întrebare... Cine se credea? Nimeni nu știa nimic despre situația lui în afara părinților săi și îi era bine așa. Faptul că plânsese nu însemna că vrea să se descarce sau să-i vorbească cuiva, din contră. Știa că dacă ar fi deschis gura totul ar fi fost mai rău și că Youngho ar fi devenit doar un străin în plus în viața sa (unul care știa prea multe), imediat ce ar fi găsit un loc unde să stea și ar fi plecat de acolo. Apoi s-ar fi întâlnit pe stradă din când în când, iar Youngho, numai din politețe ori curiozitate, l-ar fi întrebat cum merge totul, dacă lucrurile mergeau bine sau s-ar fi oferit să-l ajute dacă lucrurile n-ar fi mers bine. Iar Jaehyun nu avea nevoie de mila nimănui.

După ce toată drama luase sfârșit, Youngho a rămas lângă el, mângâindu-i spatele pentru ceva timp, iar lui Jaehyun i-a luat câteva minute în plus să-și calmeze pulsul și respirația. Youngho îi observa cu atenție fiecare mișcare, iar asta îl făcea să vrea să-l îndepărteze și să-i spună să nu-l atingă, încerca să se convingă pe sine nu aibă atâta încredere, pentru că, până la urmă, de-abia se cunoscuseră.

Dar nu a făcut-o.

Nu a făcut-o pentru că, în ciuda tuturor motivelor pe care le avea pentru a-i spune să se îndepărteze, se simțea confortabil așa. Și apoi, el fusese cel care începuse să plângă în fața lui, a unui străin.

Se gândea că băiatul îl va considera ciudat de atunci, pentru că primele impresii rămân întotdeauna în mințile oamenilor, deși, mai târziu, acestea vor părea doar niște prostii. Pentru că o persoană nu o poate judeca pe alta pentru cum crede ea că este, cunoscând-o doar de câteva ore, însă așa era, așa stăteau lucrurile, iar Jaehyun se temea că i se poate întâmpla lui.

Deja în toiul nopții, Youngho se îndepărtează de el în timp ce îi oferă un mic zâmbet, lucru pentru care Jaehyun îi este recunoscător. Situația se schimbă și, dintr-una personală și intimă, devine una bizară. Ciudată.

— Atunci vei petrece noaptea asta aici, nu? Ai spus că este urgent, așa-i?

Vocea lui Youngho îl aduce cu picioarele pe pământ, iar Jaehyun dă din cap, urmând ca, după nici o secundă, să se piardă din nou printre propriile gânduri.

Situația este atât de neobișnuită și tensionată încât niciunuia nu-i vine să creadă. Lucrurile care se văd în filme există doar în filme, cel puțin așa credeau ei până când Jaehyun a intrat pe ușă și a ajuns să plângă. Oare își creau și ei propriul film? Și dacă da, oare cât avea să dureze?

Nu are nici cea mai vagă idee despre ceea ce gândește Youngho, dar el și-ar dori să dureze puțin, să-și găsească repede o altă locuință. Seo este simpatic (într-atât încât ajunge să-l irite), nu are de ce să se plângă, dar chiar nu are chef să spună "bună dimineața" sau "noapte bună" nimănui. Mai ales din cauza amintirilor, pe care le-a trăit alături de cineva în vechiul său apartament, care-l răscolesc și în care nu vrea să se afunde încă o dată.

Dacă încă se ținea tare, asta se datora mândriei sale. Pentru că urma să ajungă cineva prin propriile sale forțe, prin propriile metode, nu prin cele pe care alții și-ar fi dorit să le pună în aplicare. Sau cel puțin așa credea. Da, credea, deoarece acum se îndoia sincer de faptul că și-ar fi putut îndeplini vechea promisiune.

— Merg să-mi aduc valizele. Le-am lăsat afară.

— Ai nevoie de ajutor? — Youngho se oferă să-i dea o mână de ajutor, dar Jaehyun dă din cap în sens negativ. — Ești sigur?