About dreams and kisses - JohnJae

Lluvia, Mi Corazón

Ploaie, inima mea

Simțindu-se incredibil de rușinat, Jaehyun se trezește și își ascunde capul între pernă și canapea.

Idiotule! Idiot, idiot și iar idiot!, își spune sieși până când simte o greutate (care nu ar putea fi a altcuiva decât a lui Youngho), apăsând asupra părții din canapea unde picioarele nu-i ajungeau. Se simte ca un laș pentru că se preface adormit și pentru că se teme că Youngho îi va spune că nu se simte confortabil cu homosexualitatea sa. În orice caz, de ce a trebuit să-i spună? Chiar voia să-l îndepărteze cu orice preț sau asta era doar o zadarnică scuză în fața faptului că-l plăcea pe Youngho? Pentru că nu voia să rănească pe nimeni și nici nu voia ca nimeni să-l îndrăgească.

— Știu că nu dormi. Putem să vorbim?

Nu, tocmai asta vreau cel mai puțin pe lumea asta. Asta gândește Jaehyun în timp ce își răsucește corpul puțin pentru a-l privi pe Youngho.

Scena îl încântă cumva, cu el întins pe canapea și Youngho stând lângă, la picioarele lui. Când privirile li se întâlnesc, nu poate să nu și-o mute pe a lui, ridicându-se cu viteza luminii, cu o arsoare imensă pe obraji și vârful urechilor. Brunetul este un băiat înalt, bine făcut, iar Jaehyun știe să aprecieze frumusețea sa.

Nu-și dorește să arate că este afectat de această frumusețe ori de figura impozantă a lui Youngho, dar este mereu atât de evident încât cu greu mai poate să ascundă.

— Da. S-a întâmplat ceva? — Îi răspunde cu o altă întrebare și se simte ca un prost când deja știe despre ce era vorba. El doar nu vrea să audă.

— Ieri... Ai spus că ești gay. — Amândoi trag aer în piept și evită privirea celuilalt. — Și voiam să-ți spun că, fie că ești sau nu, eu nu am o problemă cu asta. Nici nu aș avea de ce. Sunt doar... Preferințe. Nu astea te definesc, așa că nu mă interesează.

Youngho nu mai știe ce să spună, iar Jaehyun cu atât mai puțin. Deși nu zâmbește și nici nu se aruncă în brațele celuilalt ca să-i mulțumească pentru înțelegere, se simte extrem de fericit pentru simplul fapt că nu era judecat pentru prima dată.

— Mulțumesc. Eram îngrijorat pentru cum ai fi reacționat. Îți mulțumesc. — Nu găsește alte cuvinte pentru a-i mulțumi, așa că o lasă așa.

Youngho zâmbește și se apropie de Jaehyun, având mai mult loc, acum că celălalt și-a strâns picioarele sub el. Îl bate ușurel pe umăr și vrea să-i spună multe lucruri, vrea să-l facă să se simtă înțeles, dar știe că nu trebuie să vorbească mai mult decât e nevoie.

— Nu ai pentru ce să-mi mulțumești. Doar voiam să fie clar că nu am de gând să te judec pentru orientarea ta sexuală, dacă așa ai crezut că voi face.

Își dorește tare mult să-i spună că, în seara precedentă, în timp ce se îndrepta către canapea, i-a văzut frica din privire și a simțit că era nevoie să îi dea o explicație pentru că, deși nu știe foarte multe despre el, putea deduce că altcineva îl făcuse să simtă acea frică de refuz. Și atunci se întreabă: Cine? Cum ar putea cineva să-l disprețuiască pe Jaehyun doar pentru faptul că place pe cineva de același sex, când el este o persoană așa vulnerabilă și minunată?

Numai când își imaginează chipul inundat de lacrimi al lui Jaehyun, care cere doar puțină îndurare, se înfurie și își pierde mințile, își simte sângele înfierbântat prin toate venele, arterele și vasele capilare. I-ar plăcea să poată distruge persoana care i-a făcut atâta rău și l-a făcut să fie atât de nesigur.