About dreams and kisses - JohnJae

Insuficiente

WARNING: Șervețelele le dau gratis la acest capitol, pentru că vom plânge rău. 🤧

Insuficient

Întâlnirea cu Jungwoo nu fusese cel mai rău lucru care i se întâmplase. În schimb, să-l aibă în preajmă tot timpul, iar celălalt să-i sugereze, să-l roage și să-l implore să-l vadă pe Yuta, ar fi putut obține acel titlu.

Totuși, toate astea nu erau la fel de oribile pe cât era faptul că trebuia să se întoarcă acasă și să plângă pe umărul lui Johnny. Asta era partea cea mai rea, cu siguranță, căci știe că nu este bine ceea ce face; știe că acel stâlp de care se sprijină permanent se va dărâma, mai devreme sau mai târziu, dacă nu începe să îl mai ușureze. Cu fiecare clipă rezistă tot mai puțin, iar Jaehyun îi tot adaugă greutăți, pe măsură ce trec zilele. Iar șatenul o știe, pentru că în miez de noapte, când urma să fie sâmbătă, fără să vrea, aude ceva ce face să i se cutremure și cel mai mic mușchi din corp.

— ... Nu, Jongin. Eu l-aș numi un sentiment de insuficiență. — Johnny vorbește la telefon, aparent, cu unul dintre băieții care veniseră acum ceva timp la ei acasă. — ... Pentru că niciodată nu este suficient ceea ce fac! Totul se rezumă mereu la Doyoung și asta este...

Da, este de acord cu ceea ce gândește John, deși nu o spune cu voce tare, știe și este de acord cu faptul că-l consideră egoist. Se vede nevoit să-și muște cu putere buza inferioară, încercând să-și înfrâneze lacrimile, pentru ca tânărul brunet să nu-i observe prezența și, cu atât mai puțin, să știe că îi ascultă conversația.

— ... Dar vreau să cred că face un efort pentru a lăsa în urmă tot ce îl rănește. Nu aș suporta să fiu folosit, ca un simplu capac, care să-i poată ascunde trecutul, pentru că nu vreau să-l fac să simtă o fericire falsă, nici să-l ajut să se înșele pe sine însuși, spunându-și că este bine. Nu este deloc. Și, din câte știu, nu a mai fost de foarte mult timp. Eu... — își coboară vocea, iar indiciul acesta îl face pe Jaehyun să înțeleagă că luptă cu propriile-i lacrimi. El îi provoacă durerea asta lui Johnny și știe cum s-o vindece, însă nu este destul de curajos. — Tot ce vreau eu este să-l ajut, dar nu mai știu cum. Chiar dacă asta înseamnă că este probabil ca el să-și dea seama că nu sunt ceea ce caută, vreau să fiu acolo pentru el, până când își va putea aminti tot, fără să se mai simtă vinovat, fără să se mai rănească, gândindu-se că ar fi putut schimba ceva... — Face o pauză în timp ce vorbește, una care lui Jaehyun i se pare eternă. — De ce? Pentru că-l iubesc, Jongin.

Ce nebunie. Jaehyun crede că nu a auzit bine sau asta preferă să creadă.

"A iubi" este un cuvânt pe care multă lume îl spune la tot pasul, dar pe care nu-l și simte. Este un cuvânt pe care multe persoane nu-l spun, de frica unui refuz, iar multe altele pentru că le este, pur și simplu, prea rușine. Și totuși, ieșise cu atâta naturalețe din gura lui Johnny și îi mângâie urechile cu atâta delicatețe, încât crezu în veridicitatea acestuia.

Johnny mă iubește. Johnny mă iubește!

Nu își dă seama cum asta ar fi putut fi un lucru bun, dacă, după cum spusese el, nu ar suporta să fie folosit. Însă lui Jaehyun îi este teamă că asta era exact ceea ce făcea, îl folosea, se folosea de căldura lui, în timp ce se tot gândea la trecutul lui și nu la rolul pe care îl juca, într-adevăr, tânărul pentru el.
Egoistule, își repetă în gând.

Soluția este simplă: trebuie să-i dea drumul lui Do. Trebuie să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că nimeni nu poate fi vreodată stăpân pe sentimentele altcuiva și că nu trebuie să dea vina pe sine pentru că a fost trădat, cu atât mai puțin pentru moartea iubitului său.