15 septembrie 2014
Maya Drawer P.D.V
O zi obișnuită era pe cale sa inceapa. Si prin obisnuita ma refer la urletele tatei care se auzeau din bucatarie, indemnandu-ma sa cobor la micul dejun.
Mancarea era mediocra,majoritatea banilor fiind risipiti pe tigarile tatei sau pe hainele de firma și bijuteriile mamei.
-Haide mai repede, nerușinato! mi-a zis mama cand m-a vazut coborand scarile.
Eu am preferat sa tac. Știam deja că daca deschid gura și zic ceva, oricat de neinsemnat, unul dintre ei mi-o va inchide cu o palma ce va lasa urme.
Coșmarul acesta care parca nu mai are capat a inceput in urma cu 8 ani, pe vremea cand eu aveam 10 ani. Eram o fetita rasfata de parinti, care primea tot ce și-ar putea dori un copil de varsta mea. Mamă statea mereu cu mine seara de vorba, chiar pe cele mai banale teme.
Insa intr-o seara, tata a intrat clatinandu-se in casa, avand o sticla de whisky intr-o mana.
-Am reușit! a zis el printre sughițuri. Nu va mai trebui sa muncim niciodata de acum!
Se parea ca a reușit sa castige o suma uriasa la loto, unde a fost indemnat de un prieten sa isi incerce norocul.
Viitorul parea unul stralucit. Cel puțin așa crezusem eu pe atunci.
Au vandut apartamentul unde locuiam inca de la nașterea mea și au cumparat o casa cu etaj. Slujbele au fost lasate balta, la fel și indatoririle de parinti.
Credeam ca euforia tatei va trece in cateva zile. Dar m-am inselat amarnic. A inceput sa vina zilnic baut acasa, iar mama, pentru a nu pati nimic, ii dadea cati bani dorea. Apoi ea s-a apucat de fumat, viciu de care scapi cu greu.
Și astfel, au inceput sa traasca doar pentru alcool și tigari, apoi haine și bijuterii, mama considerându-se o lady care avea nevoie de condiții exemplare de trai.
Astfel, pentru ei fiecare zi era o petrecere continua. Pe mine ma neglijau, imi dadeau cativa bani de mancare, cu care abia ma intretineam și daca obiectăm ceva eram bruscata de amandoi.
M-am indreptat spre liceul in care invat. Nu pot spune că era cine știe ce, un liceu normal, de stat, în care veneau tot felul de tineri dornici să facă ceva cu viața lor, sau poate doar obligați de părinți.
Pentru mine era ca un refugiu, un loc în care nu se țipă la mine, nu mi se aplicau pedepse din orice nimic și nu mi se obiecta mereu că nu sunt bună de nimic, că nu voi avea niciodată vreun rost în viață.
Ciudat, pentru majoritatea, subiectul părinților este unul minunat. Vacanțe perfecte. Escapade la munte de un weekend. Cine la care râd și povestesc tot ce-au făcut pe parcursul zilei.
La mine nimic nu este așa cu mi-aș fi dorit. Nu ieșim nicăieri, decât atunci când ai mei merg la un depozit de alimente, la ieșirea din oraș. Normal că mă luau cu ei, deoarece credeau că fac tâmpenii dacă rămân singură, sau, cine știe, îmi iau lumea în cap.
Mai trebuie să-i suport un an,după care sunt decisă să mă înscriu la un colegiu cât mai departe de casă, și să mă stabilesc într-un oraș cu un job care să mă mulțumească și peste ceva timp o familie.
Mda, un vis frumos, pe care sper să-l îndeplinesc.
Intrată pe holul liceului, am salutat cunoscuții și m-am îndreptat spre clasa de la etajul doi, cu numărul 32 scris pe ușă.
CITEȘTI
Two souls
Non-FictionO viață întreagă trăită în durere. Multe țipete de la părinți, nemulțumiri şi nenumărate acuzații pe nedrept. Maya Drawer a trecut prin toate fără să se plângă şi încă o face şi acum, la vârsta de aproape 18 ani. Va afla cineva de suferința ei...
