Two souls

Chapter 9

   Maya Drawer P.D.V

  Un miros atat de imbietor m-a convins sa imi deschid ochii.  M-am uitat cateva absenta prin camera si apoi am realizat:

  -Asta nu e casa mea!

  M-am ridicat grabita din patul cu asternuturi negre foarte moi la atingere si m-am indreptat spre usa.

  Cand am deschis-o, parca am descuiat si o usa imaginara din mintea mea. Mi-am adus aminte ce se intamplase inainte sa adorm.

  Am acceptat sa ies cu John. Am iesit cu John. I-am povestit lui ce nu am reusit sa povestesc nimanui iar el...uimitor, dar nu m-a judecat. A fost umarul pe care aceam nevoie sa plang. A fost salvarea mea din intunericul ce ma cuprinsese. A fost si inca este.

  Am facut cativa pasi, lasandu-ma calauzita de mirosul atat de imbietor de spaghete,ce venea de la parter. Am mers usor pe holul ai carui pereti erau frumos decorati cu cateva tablouri.

  Din cate mi-am dat seama, arhitectura acestei case e destul de asemanatoare cu a mea. Dar nu cred ca suntem in acelasi cartier cu cel in care locuiesc.

  Locuiesc... oh Doamne, cat e ceasul?

  Am inceput sa cobor grabita scarile, rugandu-ma sa nu fie trecut de 21. Altfel o incurc. Am facut proasta decizie sa sar peste ultimele doua scari. Am realizat ca voi cadea, si am asteptat contactul cu podeaua. Dar nu a venit si in schimb a avut loc contactul cu ceva tare, dar calduros.

  Niste brate destul de puternice m-au echilibrat.

  -Ai grija, trebuie sa ramai intreaga,s-a auzit vocea care imi este din ce in ce mai placuta auzului.

John este salvarea mea. Din nou. Ochii mei s-au ancorat in ai sai, fara a mai zice nimic. Zambeam amandoi inconstient, dar totusi este placut.

  -Cum de ai aparut asa repede? am spart eu tacerea.

  -Veneam sa te chem la masa, a ras el, afisand un zambet atat de frumos.

  -Spaghete? am ras eu.

  -Exact, m-a acompaniat el.

  Am mers in urma lui catre bucatarie. Toata era decorata intr-un mod elegant, predominand albastrul si negrul. Imi pot da seama ca are un gust foarte bun la decoratiuni.

  Am privit ceasul de pe perete si am oftat usurata. Era doar 19:30, deci mai aveam destul timp sa ajung acasa.

  -Te grabesti? m-a intrebat el, observandu-mi privirea.

-Nu, e inca devreme, i-am raspuns zambind.

  Nu stiu de ce, dar inca din prima clipa am putut observa ca imi da o stare de bine, ma face sa ma simt implinita si mult,dar mult mai libera. Simt ca daca raman alaturi de el, totul este posibil si nimic nu imi sta in cale, nici macar parintii.

  -Si, ce zici sa ne continuam jocul? am fost intrebata dupa ce in fata mea a fost pusa o farfurie cu spaghete cu sos.

-Cel cu intrebari? De ce nu.

  Am raspuns afirmativ provocarii lui, deoarece ma macina atatea si sunt  multe lucruri deste el ce inca sunt in ceata, dar care incet, incet vor putea fi lamurite.

  -Tu prima, m-a indemnat John.

  Am gustat din spaghete, incercand sa aleg o intrebare potrivira cu care sa incep.

  -De ce stai singur?

  An vazut o licarire de tristete in ochii lui, dar care a fost rapid alungata.

  -Pai, banuiesc ca si eu trebuie sa imi spun povestea vietii, corect? a spus el putin amar. La 10 ani, mama a decis sa ne paraseasca pe mine si tata. Nu mai eram chiar cei mai buni cu banii,ceea ce a deranjat-o. Ne-a parasit si a plecat in lume cu un italian mai mare ca ea cu vreo 15 ani. Tata, dupa cativa ani, s-a imbolnavit. Grav. Am luptat extrem de mult sa il vindec, dar nu mai aveam ce face. La 23 de ani, deci in urma cu doar doi ani s-a stins. Firma si toate actiunile lui mi-au ramas mie. Daca nu il aveam pe Simon, avocatul firmei si pe sotia lui, as fi fost pierdut.

  Am ramas socata. Nu imi inchipuiam ca povestea lui poate fi la fel de trista ca a mea.Am ridicat o mana peste masa si am pus-o pe bratul sau.

  Privirea i-a urcat din pamant, catre fata mea. Nu erau necesare cuvintele. Imi dau seama ca incerca sa imi multumeasca ca ii sunt alaturi.