Two souls

Chapter 4

    Maya Drawer P.D.V 

  

   M-am trezit cam cu jumătate de oră înaintea părinților mei și m-am decis să le fac eu micul dejun. Poate cu ocazia asta vor fi ceva mai blânzi cu mine. 

   Am aranjat frumos masă, am pus sucul  de portocale pe care oricum eram singură că nu-l vor bea în pahare și omletă cu șuncă aburindă în farfurii. 

   Că de obicei, mamă a coborât într-un nor de fum și tata în urmă ei, ținându-și o mână la cap. Clar, după cât băuse, era normal să fie așa. 

   Dar lui nu-i păsa, oricum azi o luă de la capăt. 

   -Ce miroase așa? a întrebat mamă strâmbând din nas. 

   -Hm.. omletă. M-am gândit că v-ar plăcea... am zis eu timid. 

   -Mai nou gătești? La cât de leneșă ești, mă miră că măcar știi la ce folosește bucătăria. 

    Ea și tata au început să radă. Mda, degeaba faci fapte bune în familia asta, răsplată este tot batjocoră. 

   -Treabă voastră dacă nu va place, eu am încercat. 

   -Auzi la ea, treabă noastră, a zis mamă, pe un ton ridicat și pițigăiat. 

   Tata s-a uitat cu subînțeles la ea, după care s-au apropiat lent de mine.  

   -De când vorbești tu așa cu noi? mă întreba el sfidător. 

   -Eu... eu..  

   -Ce, ți-a înghițit pisică limbă? 

   Ei râdeau în timp ce eu cu greu mă abțineam să nu izbucnesc în lacrimi. De ce toate pică pe mine? Ce-am făcut că să merit asta? 

   -Ia uite la ea, nici măcar nu mai ascultă. 

   Considerând că trebuie să mă facă atentă, mamă mi-a dat o palmă peste obraz de toată frumudetea. Grozav,se va înroși și va trebui să găsesc o scuză pentru ea. Merdi mult, mamă. 

   Am fugit în cameră mea, terifiata de ce putea urmă. După câteva secunde, am auzit televizorul și râsetele lor. Cum de râdeau, dar atunci când eram eu în peisaj se jucau de-a polițistul și infractorul cu mine?  

   Mereu e așa. O dimineață tipică, nu ar fi ziua normală dacă nu aș fi lovită de la primele ore ale dimineții. 

   Lacrimi sărate se prelingeau pe obrazul meu în timp ce-mi încâlțăm tenesii negri. Măcar îmi dăduseră bani să-mi cumpăr haine. 

   Bine, o făceau de ochii lumii. Adică, când ne întâlneam cu cineva, prin locurile în care eram târâtă de dragii mei părinți, aceștia se comportau că și cum am fi cea mai unită și perfectă familie. Râdeau, mă pupau și mă îmbrățișau. Dar imediat ce respectivul plecă, eram plesniță pentru că mă strambasem la gesturile lor sau nu răspunsesem cuviincios. 

   Mereu am urât astfel de persoane, prefăcute. În față altora se poartă exemplat, iar pe la spate, când nu sunt privite de nimeni, devin ceva de nerecunoscut. Părinții mei, deși nu pot crede că spun, sunt ființe fără de care viață mi-ar fi mult mai ușoară. 

   Îmi doresc o familie iubitoare, în care să mă simț protejată. Să râd, să mă simț bine,să petrecem vacanțele undeva departe, doar noi. 

   Însă am realizat că sunt doar vise. Speranțe deșarte. Degeaba am speranța  dacă nu pot avea nimic cu adevărat. 

   Mi-am luat ghiozdanul și am ieșit în grabă pe ușă. Din greșeală, la poartă m-am împiedicat și din ghiozdan mi-a căzut o poză.