Pierduți în Niflheim

Capitolul 9

        Lucrurile se întâmplară relativ rapid. Sunetele de pași se intensificară, iar pământul începu să se cutremure. Uriașul fugi spre mine, mugind de furie și-și etală ciomagul, învârtindu-l în mâna stângă amenințător. Se apropia tot mai tare. Pe toată puterea lui Odin, se întâmpla exact ca în vis!

        Ca un fulger apărut de nicăieri, Lyall se năpusti asupra mea împingându-mă în capătul celălalt. Datorită greutății sale, gigantul nu apucă să se oprească la timp, picioarele sale săpând în stâncă datorită opunerii. Șanțurile ce le crease erau de cel puțin un metru adâncime, eu și Lyall stând față în față, cu ele între noi. Ne-am privit, realizând pericolul în care ne aflam. Dacă ne izbea creatura asta de vreun perete de stâncă, aveam să devenim un afiș! În ce ne-ai băgat, Kyan?!

        Kyan!

        Mi-am aruncat privirea împrejur. Zăcea inconștient la capătul stâncii, lângă gura gropii ce se căsca înaintea noastră, cu o mână atârnându-i în ea. Uriașul bătu din picioare de două ori, lovind stânca puternic, datorită furiei. Când își îndreptă atenția spre trupul vlăguit de pe jos, ce era la mai puțin de câțiva metri de el, a fost rândul meu să mârâi furioasă. Lyall se uită mirat la mine, la fel și uriașul ce se încruntă. Când piciorul său își făcu avânt, știam că avea să-l lovească cu o putere inimaginabilă, ce l-ar fi ucis pe loc.

        Fără să gândesc, am sărit peste șanțurile lăsate de el, direct la picioarele lui Lyall, furându-i pumnalul de la cingătoare. Același pumnal ce mă transportase odată în alte amintiri. M-am năpustit asupra uriașului, fiind rândul meu să răcnesc nervoasă, mocnind de furie. I-am simțit pașii lupului în urma mea și vocea în capul meu însă am continuat să alerg. Uriașul își legănă piciorul parcă cu încetinitorul, pregătind să-i aplice lui Kyan lovitura. Nu era nici o șansă să ajung acolo atât de repede așa că am aruncat pumnalul țintă spre fața sa.

        Famine îi ciobi o bucățică de obraz, lăsând în urmă o dâră de sânge. Creatura își întoarse chipul spre mine, iar piciorul i se opri în aer. Ațâțat, se năpusti asupra noastră. Însă nu doar pașii săi se auzeau. Când mi-am întors capul, al doilea gigant fugea înspre noi. Lyall apăru în spatele meu de nicăieri și-mi puse în palmă trei cuțite de aruncare.

        —Țintește spre cap! strigă acesta. Mă ocup eu de ăsta, tu ai grijă să nu ajungă la noi!

        Ne-am întors spate în spate, eu întorcând cuțitele în mână, pregătindu-mă să țintesc. Și era al naibii de greu, când însuși ținta se mișca cu repeziciune spre mine! Am început să mă panichez și am aruncat un cuțit, ce-i trecu mai jos de brâu, neatingându-l.

        — Concentrează-te! strigă Lyall. Ai abilitățile astea, trebuie doar să te concentrezi, Hel! Știi să faci asta!

         După ce rosti toate acestea, nu i-am mai simțit spatele lipit de al meu și m-am întors spre el când i-am auzit strigătul de luptă. Făcu un salt, iar corpul i se transformă în aer în lupul gigantic. Colții i s-au dezvelit, atacând gâtul uriașului. Acesta se întoarse pe toate părțile, scuturându-se, încercând să-l îndepărteze de pe gâtul său, ce țâșnea a sânge. Îl apucă de blana deasă și-l smulse de pe el, însă Lyall își împlântă în același timp colții mai adânc și îi trase jugulara afară. Gigantul se dezechilibră și îi dădu drumul lui Ganglati.

        Mi-am întors capul, iar celălalt era acum în fața mea. Am lăsat un strigăt să-mi scape printre buze când mă izbi cu ciomagul său. M-am învârtit în aer până m-am izbit de stânca rece cu așa o putere că mi-am simțit oasele pârâind. Cuțitele îmi zburaseră care încotro. Am început să tușesc, tânjind după aer, însă plămânii îmi erau parcă strânși într-o menghină. Când mi-am ridicat privirea, creatura mă apucă cu mâna sa gigantică și mă aduse în fața ochilor săi. Mă cercetă din cap până în picioare, iar eu mă străduiam să-mi păstrez cunoștința. Privirea mi se încețoșa și clipeam des ca să alung starea de amețeală.