Pierduți în Niflheim

Capitolul 10

Media: Tyr și monstrul lup

        Senzația ce te învăluia când intrai în portalul dintre lumi era vibrantă, îți mângâia fiecare por și simțeai că ești cuprins de energie, de parcă mici câmpuri electromagnetice se învârteau în jurul aurei tale. Era complet diferit față de ce simțisem când am zburat printre luminile violente ale nordului, care erau brutale și puternice, pe când portalul din Jötunheim era delicat și te gâdila ușor. M-am gândit cât de mult îl preferam pe acesta.

        Senzația, însă, se sfârși foarte repede, iar dezamăgirea m-a lovit direct în moalele capului când m-am văzut înconjurată de noroi și praf. La câțiva pași de mine l-am putut auzi pe Kyan tușind. M-am învârtit în jur căutând o fărâmă de lumină, însă singura sursă provenea de la niște torțe înfipte în suporturi metalice de pereții bruni. Platoul nu avea nici mai mult, nici mai puțin de cincisprezece pași lungime, iar cu cât mă învârteam mai mult în jur, îmi dădeam seama că era în formă de cerc, unul extrem de precis, întrucât nu exista nici măcar o cută sau o crăpătură. Oricine meșterise acea încăpere fusese foarte priceput.

        Cu cât simțeam mai mult mirosul de lut, cu atât se intensifica sentimentul că eram îngropată de vie, iar inima începea să-mi bată tot mai tare. Lyall apăru brusc în dreapta mea, încruntându-se și așezându-mi o mână pe umăr, pentru a mă liniști.

        — Unde suntem, Hel? îmi testă Lyall cunoștințele.

        M-am învârtit mai mult în jur, inspirând aerul închis și m-am îndreptat spre culoarul săpat în perete. Dacă în afara sa, suprafața era fină și uniformă, înăuntrul tunelului totul se schimba, zidul fiind ieșit în relief, diform asemenea unui diamant neșlefuit și negru precum cerneala. Ganglati mă urmărea îndeaproape, analizându-mi fiecare reacție.

        Atingeam pereții ce se asemănau cu niște flori de mină și mi-am scormonit prin memorie. Am început să-mi enumăr în șoaptă toate lumile ce aparțineau de Yggdrasil.

        — Asgard, casa zeilor, Vanaheim, ținutul vrăjitoriei și al magiei, Alfheim, regatul elfilor, Midgard, casa umanității.

        Lyall mă privi zâmbind și-mi făcu semn să continui, contrar nesiguranței mele, și-mi arătă bucata de perete ce trepida, de pe care ieșisem nu cu mult timp în urmă.

        — Jötunheim, am sărit entuziasmată când acesta-mi zâmbi drept confirmare, bastionul giganților. Muspelheim, lumea de foc și fum, am șoptit cutremurându-mă și privind speriată în grota ce se căsca în fața mea.

        — Muspelheim e pe cealaltă parte a Yggdrasilului. Însă, aceasta e ordinea corectă.

        Am dat din cap ușurată și m-am forțat să-mi aduc aminte învățăturile bunicii, rozându-mi unghia.

        — Ce urmează după Muspelheim, Hella?

        — Svartalfheim, fortăreața piticilor! am zâmbit privind săpătura în stâncă. Aici încep minele!

        Am concluzionat că aveam dreptate, ne aflam în fortăreața piticilor, și nu doar datorită zâmbetului mândru a lui Lyall, ci și faptului că auzisem multe despre talentul lor la meșteșugit. Pereții fini, cercul de un diametru perfect... era cu siguranță mâna piticilor.

        — Totuși, interveni Kyan în discuție, după ce analiză deschizătura din perete, de ce au o intrare așa mare dacă ei sunt pitici?

        Am clătinat din cap spre războinic. Avea un punct de vedere destul de bun.

        — De-a lungul anilor, zeii au primit multe cadouri de la pitici, precum ciocanul lui Thor sau părul lucios și auriu al Sifei. Zeii au vrut să vadă cu ochii lor și să viziteze Svartalfheimul ori de câte ori voiau. Așa că, piticii au construit pentru aceștia o cale în fortăreața lor. Oricine e binevenit aici. Uneori, însă, peretele de stâncă prinde călători și îi face prizonieri. Atunci va trebui să negociezi cu piticii, un lucru deloc ușor. Totuși, se spune că doar un adevărat zeu poate ajunge la castelul lor, căci doar cei nobili au acces acolo.