A doua zi a început în același mod obișnuit fiecărei aniversări pe care am avut-o. Părinții mei au dat năvală în cameră, cu chipurile luminate și mi-au întins cutile înfășurate în ambalaje colorate, cu fundele mari și roșiatice.
Am zâmbit cu jumătate de gură, gândindu-mă la ceea ce îmi spusese Abelle. Alt gând îmi străbătea mintea, aruncând cu coada ochiului o privire spre hârtia albă care era așezată exact în același loc.
- Nu pari tocmai fericită, a zis mama îngrijorată. Nu îți plac cadourile ?
- Sunt perfecte, mamă. Totul e în regulă, am liniștit-o, trăgând-o într-o îmbrățișare.
Prima dată propusesem ceva restrâns fără prea multă aglomerație și agitație în jur. Oricum nu aveam mulți prieteni, ci doar colegi sau cunoștințe cu care rar mă întâlneam. Nu i-aș fi chemat la mine decât pe Abelle și Josh. Dar cum relația mea cu Josh era instabilă, rămăsese doar prietena mea pe listă. Însă mama a insistat și i-am chemat pe toți cunoscuții din liceu. Lucru care nu îmi făcea o deosebită plăcere, având încă proaspete in minte evenimentele anterioare.
- Aproape am terminat aici, mi-a transmis Abelle, fiind cățărată pe o scară pentru a agăța baloanele. Venise ceva mai devreme decât ceilalți pentru a ajuta la pregătiri. De obicei, petrecerea de aniversare aducea un motiv de bucurie. Dar mă simțeam atât de goală pe dinăuntru. Nici o picătură din esența entuziasmului nu-mi vindeca sufletul secătuit de sentimente.
Am profitat de faptul că părinții și prietena mea erau ocupați cu diferite aranjamente, și am urcat spre camera mea. Am luat în mână plicul, citind și recitind de mai multe ori fiecare cuvânt, poate astfel le înțelegeam sensul. Părea a fi o glumă proastă.
Însă scrisul înclinat, dezordonat nu-mi părea deloc cunoscut. Vrând să părăsesc camera, m-am îndreptat spre ușă, dar o durere apăsătoare m-a lovit în piept. Mi-am dus pumnul la inimă, îngenunchind de durere. Aerul din jurul meu a devenit dintr-o dată greu. Nu putem să respir în parametrii normali. Vederea mi s-a încețoșat brusc. Încercam să mă ridic de pe podea, dar ceva mă trăgea de fiecare dată înapoi. Camera se învârtea cu mine, nu mai vedeam și nu mai auzeam bine.
Nu știu cât timp am stat întinsa pe podea, zăcând in agonie. Capul îmi zvâcnea ca după o noapte de beție.
În timp ce îmi frecam fruntea cu vârful degetelor, am simțit un miros înțepător. Era sânge. Sânge pe mâinile mele și pe fața mea. M-am panicat, încercând să găsesc vreun semn pe corp.
Mi-am privit mâinile. Din liniile săpate în pielea palmelor sângele uscat marca "K"-ul numelui meu. Am început să țip și tremuram din toate încheieturile.
- Kayla...Kayla... A răsunat o șoaptă. Am căutat cu privirea sursa sunetului.
- Cine ești ? Ce vrei de la mine ? am reușit să spun, deși dinții îmi clănțăneau în gură.
Și dintr-o dată..liniște. Înnebunisem cumva ? Liniștea a pus stăpânire pe acea încăpere, doar respirația mea accelerată fiind singurul sunet existent.
- Revino-ți, Kayla ! Am zis pentru sine, masându-mi tâmplele pentru a mă liniști.
Când credeam că s-a terminat, coșmarul a prins viață din nou. Scrisoarea a fost fluturată de o forță nevăzută, ajungând în fața genunchilor mei. Mi-am adăpostit tălpile goale sub rochia de pânză albă, căldura trupului meu domolindu-mi gheața din sânge.
Biletul s-a despachetat singur, numele Lucifer fiind conturat cu roșu.
Cu brutalitate brațul mi-a fost răsucit și strâns la spate, ceva ascuțit jucându-se cu pielea mea. Un fior mi-a străbătut șira spinării, urmat de un țipăt de durere.
