Carnea carbonizată îmi inunda nările, senzația de vomă, urcându-mi rapid în gât. Am încercat să mă abțin, căci nu mai era mult din cadavrul lui. Flăcările îi inundau trupul fără vlagă, deja măcelărit de mine, iar acum ars complet. Mi-l imaginam pe Josh cu doar câteva ore înainte, venind spre mine cu zâmbetul său zeflemitor și arogant. Mâna lui în părul meu, privirea lui de un albastru profund și incomparabil.
Mi- am amintit de toate momentele cu adevărat speciale, memorabile petrecute alături de Josh. Am început să ieșim împreună în primul an de liceu, când totul era un univers nou pentru amândoi, când nimeni și nimic nu ne reținea din drumul nostru lung spre viitor.
O lacrimă fierbinte mi s-a scurs pe obraji.
Era oare hilar să vărs lacrimi la înmormântarea cuiva pe care eu însumi l-am eliminat ? Mai avea oare sens să regret fapta în sine, când sufletul părăsise deja trupul ?
Am căzut din picioare, înfigându-mi unghiile în pământul proaspăt. Am băutut cu pumnii, am țipat printre lacrimi și am blestemat soarta în miez de noapte, luna și acel diavol care erau singurii martori ai nebuniei mele.
*****
Apa de la robinet a picurat în sticla unui pahar. Până și acest sunet îmi părea mai ascuțit, paranoia controlându-mi mintea. Mă așteptam ca din clipă-n clipă, ai mei să mă descopere și atunci masca va cădea, șocându-i pe toți. Am strâns din ochi, mușcându-mi buza. Eram oarecum pregătită să îndur ce va urma. Mă înspăimânta gândul că la un pas greșit, toată stabilitatea mea se va prăbuși.
Părinții mei au căzut de acord cu medicul de familie că ar fi ok și un control psihologic. Dacă eram într-adevăr în toate mințile, nu aveam de ce să îmi fac griji. Ar fi fost prima și ultima dată când as fi călcat într-un cabinet psihologic. Dar până și eu aveam dubii în această privință. Nu mă mai consideram sănătoasă mintal de ceva timp.
O doamnă micuță, cu părul cărunt și ochelari lăsați pe nas, m-a poftit înăuntru. Mama mi-a strâns călduros mâna înainte de a păși în sală alături de doamna care presupuneam ca este psiholoaga.
Am tras adânc aer în piept, inhalând și expirând tot aerul pe care nu am știut că l-am ținut atât în plămâni.
- Te rog, ia loc, mă pofti. Numele meu este Magda Will. Sunt psiholog de profesie și sunt aici să te ajut.
Mă mai putea ajuta cineva ? Asta era întrebarea la care nu aveam niciun răspuns.
Mă simțeam captivă într-o lume pe care nu o mai recunosc. Număram minutele, orele și zilele până când viața mea va redeveni la normal.
- Cred că s-a făcut o confuzie. Eu nu am nevoie de ajutor , am zâmbit strâmb, încercând sa par convingătoare.
- Scumpo, nu ești aici pentru că ai probleme psihice. Psihologul este un prieten confident, căruia îi poți spune tot ce te apasă, căci el nu va divulga nimănui secretele tale.
Am înghițit în sec, gândindu-mă numai pentru o secundă cum ar fi să-i spun acestei doamne despre marele și atotputernicul Lucifer, care s-a coborât pe pământ doar pentru a-mi face zile fripte.
Timp de o oră jumătate am stat închisă în cabinetul de psihologie. Am răspuns la nenumărate întrebări cu "da" și "nu", plictisită și hotărâtă să nu scot o vorbă în plus. Doamna Will părea ușor dezamăgită de comportamentul meu, dat fiind faptul că mi-a programat o ședință nouă pentru săptămâna viitoare. Mama s-a ridicat de pe scaun cu o privire speriată de căprioară, rugându-mă în tăcere să-i dau un răspuns. Când a auzit că va mai exista o dată viitoare pentru ședință, s-a îngălbenit la față. Îi vedeam compasiunea din ochi. Durerea cu care și-a luat rămas bun de la doctoră și mi-a cuprins umerii cu brațul său, strângându-mă la piept. Își dorea numai lucruri pozitive în viața mea, neștiind că de fapt eu eram lucrul negativ care distrugea totul.
Seara s-a instalat rapid, luna călăuzindu-mi calea. Eram în grădina din spatele casei, acoperită până la gât cu o pătură groasă și cu o cană de ceai în mână. Picioarele îmi atârnau amorțite și din când în când mai mișcam balansoarul pe care ședeam.
Cerul era minunat în această noapte, stelele strălucitoare erau scăldate în profunzimea lui de un negru obscur și liniștit. La orizont, o bufniță își începuse obișnuitul recital, trimițându-mi fiori reci pe șira spinării.
Mama a apărut în cadrul ușii, ținând de asemenea o cană de ceai fierbinte în mână. Am bătut cu palma locul liber de lângă mine, invitând-o să mi se alăture.
