I'm all yours. |PJM FF

Capitolul 5

*După două săptămâni*

Relația cu Jimin mergea chiar bine. Totul decurgea ca înainte de acea zi de vineri. Deși in sinea mea îl consideram pe Jimin arătos și tânjeam după ceea ce simt fetele când îl săruta, acum puteam simți ce au simțit și ele. Și, nu voi minți, se simte al naibii de bine.

Este sâmbătă seara. Eu lucrez pe laptop la un proiect pentru ora de literatura. Mai aveam un referat pentru biologie și puteam respira ușurata.
Era destul de urat afara. Fiind noiembrie, s-a întunecat devreme, iar vântul a început sa fluiere pe la fereastra.

Îmi era sete așa ca mi-am croit drum spre bucătărie. Trecând prin living, mi-am auzit părinții susotind. "Da, Iulius, știu ca va fii speriata dar vrea și băiatul ăla sa-i facă o surpriza. Nu mai știi cum era când erai și tu îndrăgostit in adolescenta?" am auzit-o pe mama spunând in șoaptă. "Totuși, de ce..." a început tata sa spună "... de ce avem o fetița atât de băgăcioasă? Care sta in spatele nostru când vorbim și noi." a spus tata întorcându-se spre mine.

"Nu sunt băgăcioasă." am spus și am continuat sa merg pana in bucătărie. Oare despre cine vorbeau? O vrea Jimin sa îmi facă vreo surpriza? Dar cu ce ocazie?

Am dat din cap in încercarea de a-mi alunga gândurile și întrebările care nu mai încetau sa apară. Ceva era in neregula. Mi-am atintit privirea către programul părinților mei. Tatăl meu este foarte organizat și ii plac foarte mult culorile. Așa ca, de fiecare data când programează ceva îl notează cu roz, când reprogramează o întâlnire o scrie cu albastru, iar plecările din oraș sunt notate cu roșu, culoarea pe care o suport cel mai puțin. Adevarul este ca nu sunt cea mai fericita când pleacă pentru foarte multe zile. Iar acum foaia prinsă pe frigider cu magneti in cele patru colțuri era aproape toată roșie.

"America" am citit eu, atingând ușor foaia. M-am încruntat la acest cuvânt. "Pleacă pentru trei săptămâni in America?" am murmurat eu iar tata, care venise pe neașteptate in bucătărie m-a auzit.

"Știi ca ne e greu, dar trebuie sa rezolvam niște afaceri. Știi tu, extinderea internațională contează cel mai și cel mai mult." a spus tata, după care m-a pupat in creștetul capului. "Mai ții minte motto-ul de când erai mică nu?" ma întreabă, iar eu am început sa zâmbesc trista. "Tati nu verzisori, Annie foarte trista." am spus amândoi la unison. Era un motto pe cât de naiv, pe atât de încărcat de emoții. Încă de la 5 ani l-am inventat și era spus de fiecare data când plecau intr-o intalnire de afaceri mai lunga de 3 zile.

Am auzit bătăi in usa, bătăi cunoscute. Probabil era Jimin care voia din nou sa "ma vadă". Ultima data când a venit pe la noi a trebuit sa îl rostogolesc pana la el acasă pentru ca mama ii dăduse foarte mult sa mănânce pe motiv ca "e prea schilod". Mami, dacă ai știi ca nu e așa...

Am fugit cu zâmbetul pe buze spre usa de la intrare. Am dat sa ma uit pe vizor dar persoana de afara ținea mâna pe el și puteam vedea doar negru. Când am deschis usa l-am văzut pe Jimin care avea in mâna un buchet de flori. Mi l-a dat, după care m-a strâns intr-o îmbrățișare de urs. Îl ador când face asta. A dat sa ma sărute dar s-a uitat peste umărul meu la tata care avea mâinile încrucișate la piept. "Buna seara, domnule Kim!" a spus Jimin in timp ce se îndepărta de mine ușor.
"Buna băiete!" spune tata și își întinde mâna spre el. Jimin ii apuca mâna și i-o strânge ferm. Tata intr-un final pleacă și se așeaza pe canapea lângă mama. "Buna seara, doamna Kim!" a spus Jimin in timp ce mergeam spre camera mea.
"Dacă aud un strigăt care sa fie pentru orice altceve inafara de ajutor, ai încurcat-o băiete." a spus tata in timp ce răsfoia prin canalele televizorului. "Iulius!" am auzit-o pe mama revoltandu-se. "O sa vrei nepoți. Cum vrei sa ii aibă dacă nu fac..." a spus mama dar eu am intrerupt-o. "Noi vom pleca acum!" am spus si l-am împins pe Jimin de la spate ca sa meargă mai repede.