Zâmbind politicos la cuplu în timp ce am aprins şi lumânarea lor, mintea mea încă era la subiectul fetei noi. Cum de putea să fie atât de rea? Poate că lui Eric îi plăcea de ea. Puteam să mi-l imaginez pur şi simplu agitându-se tot fără să realizeze că e de fapt interesat de ea. Era destul de pasionat de munca lui de aici şi el era cel care, cu mai multe ocazii, a organizat concerte, cercuri literare şi altele. Mereu se dovedeau a fi un succes. Dar, dacă vreo fată o dădea în bară – pentru că era prea mahmură – asta cu siguranţă i-ar îngreuna ziua de muncă.
Zâmbind în sinea mea la gândul unui Eric îndrăgostit şi stresat, am pus lumânarea înapoi pe suportul unic şi frumos. “Aţi putea să-mi aduceţi un cappuccino? Şi, serviţi mâncare aici?” M-a întrebat tânăra cu un zâmbet tocmai când eram pe cale să continui spre cealaltă masă. Spunându-i meniul şi primind comanda ei, eram pe cale să mă întorc la tejghea, atunci când m-a întrebat băiatul ceva. “Ştii dacă Jenny vine astăzi?”
Mi-am scuturat capul confuză. Jenny? Îi cunoşteam pe toţi cei ce lucrau aici şi cu siguranţă nu era nicio Jennifer.
“Tocmai ce a început astăzi şi ne-a spus că tura ei se încheie la 6:30, dar nici măcar nu era aici atunci când am venit noi la 6.” A continuat într-o voce lentă şi degajată. Ochii lui erau prietenoşi, iar eu am observat că avea un robot în stil de desen animat tatuat pe braţ.
“O! Cred că s-a dus acasă mai devreme atunci. Îmi pare rău.” Deci pe fata nouă o chema Jenny. M-am uitat la cuplul din faţa mea cu un nou interes. Deci erau prieteni cu fata asta? Ochii băiatului aveau o culoare maro profundă, iar el mi-a trimis un zâmbet blând. ”E în regulă. Mersi oricum.”
Eu am aprobat din cap, încă uşor supărată că nu i-am putut ajuta, de vreme ce păreau îngrozitor de amabili. Lăsând din nou la o parte rapid senzaţia, în timp ce m-am întors la tejghea, am început să le pregătesc comenzile.
“Cuplul acela de lângă fereastră o cunoştea pe fata aia nouă. Se pare că numele ei e Jenny.” Am declarat dând din cap spre masă, în timp ce Marc s-a întors din camera de depozitare. Ochii lui au ajuns rapid la masa de lângă fereastră, iar sprâncenele lui s-au ridicat surprinse. “Crezi că s-ar putea să fie o studentă la arte, atunci? Poate că frecventează şcoala aceea de arte la South Wabash Av? Ei par exact genul care s-ar duce acolo.” Întorcându-şi brusc ochii spre mine, a continuat confuz. “Adică, nu pentru că sunt, ştii tu... adică... Nu pentru că... Dar, m-am gândit că poate.”
Am chicotit la incertitudinea privitoare la faptul că a părut sau nu să îi judece. “Da. Da, înţeleg complet la ce te referi. Studenţii de la arte sunt de obicei atât de coloraţi şi au nevoia aceea intensă de auto-exprimare. Ultima oară când am verificat, părul mov şi tatuajele erau în acel departament.” Marc a dat din cap entuziast la definiţia mea mai neutră. Cea mai mare teamă a lui era ca oamenii să creadă că are prejudecăţi sau dacă interpretau greşit în orice fel ceea la ce se referea. Chiar şi în preajma mea, avea emoţii în privinţa asta, deşi eu ştiam prea bine că e persoana cu cele mai puţine prejudecăţi din toate istoria. El era de partea oricui, venind mereu cu o scuză pentru comportamentul persoanei respective. Mereu credea în ceea ce e mai bun în oameni. Ăsta era probabil singurul lucru care mă putea călca pe nervi la el: nevoia de a-şi cere scuze constant dacă a ofensat pe cineva, deşi clar nu o făcuse. Din fericire, nu se întâlnea prea des cu o fată cu părul mov.
“Da, părul mov cu siguranţă e o declaraţie. E tare totuşi, că au curajul să se exprime aşa.” Marc mi-a continuat ideea şi a zâmbit uşurat în timp ce m-a ajutat să termin comenzile. I-am spus într-o voce joasă despre tatuajele tari cu desene animate pe care le avea tipul pe braţ şi am început să ghicim ce culoare de păr s-ar putea să aibă Jenny.
“Poftim.” Am zâmbit larg cuplului, aşezând cana maro plină de cappuccino aburind în faţa fetei.
“E un local foarte tare ăsta de aici. Nu aveam nicio idee că poţi să găseşti cafea ca asta în Chicago!” Părul mov al fetei era lung până la umăr, iar ea şi l-a dat după ureche în timp ce mi-a zâmbit politicos.
“Ei bine, mulţumesc. O să mă asigur să-i spun proprietarei. Cu siguranţă va fi foarte flatată să audă asta.” Ţineam tava goală lejer pe picior şi, din colţul ochiului, am remarcat că nu am aprins ultima lumânare de la următoarea masă.
“Lucrezi de mult aici?” A întrebat tipul, ochii lui căprui uitându-se la mine cu interes sincer.
Am ridicat din umeri. “A trecut un an şi jumătate de acum. Timpul zboară, dar e un loc grozav de muncă, aşa că nu mă plâng!” Tipul a încuviinţat din cap, părând fericit de răspunsul meu în timp ce mi-a răspuns la zâmbet cu unul propriu. “Cred şi eu. Păi, poate ne mai vedem dacă Jenny reuşeşte să-şi păstreze slujba.”
Vorbele lui au făcut să scape un chicotit dulce din buzele pline ale fetei, în timp ce şi-a scuturat capul şi a oftat. “Măcar o dată!”
“Ei, haide, nu-i aşa rea.” Tipul a râs, făcând ca părul lui negru nearanjat să îi cadă în ochi, iar el l-a dat rapid la o parte.
De vreme ce nu o cunoşteam pe Jenny, e evident că nu mi se părea la fel de amuzant cum li se părea lor, dar m-a făcut oarecum să mă întreb de ce naiba o angajase şefa mea pe ‘Jenny’.
“Scuze, oricum,” Fată încă râdea în timp ce ochii ei sclipeau de amuzament uitându-se în sus la mine. “e o fata încântătoare, doar că îi lipseşte puţin din gena organizatoare. Trebuia să fie o surpriză să ne întâlnim cu ea aici în prima ei zi, dar presupun că am cam dat-o în bară. Nu se întâmplă să ştii când e cel mai probabil să aibă următoarea tură, nu-i aşa?”
Mi-am scuturat capul. “Scuze, programul nostru variază de la săptămână la săptămână, aşa că nici măcar nu pot să vă asigur dacă va fi aici lunea viitoare.” Am observat absentă sunetul ploii puternice, care bătea încontinuu pe geam. Cu muzica lentă şi elegantă cântând, era un fel de ploaie comodă, dar speram să se oprească înainte să trebuiască să mă duc acasă. Uşa s-a deschis în timp ce un domn in vârsta căuta adăpost de ploaia grea. Trenciul lui negru era deja leoarcă, iar el s-a grăbit spre tejghea ca să comande ceva cald, am presupus.
“Nicio problemă, probabil o să reuşim noi s-o facem să vorbească din nou. Nu e nevoie decât de câteva shot-uri de Bailey şi va bâigui despre tot ce e între cer şi pământ.” A spus tipul, asigurându-se din nou că nu mă simt vinovată, ceea ce m-a făcut să-i arăt un zâmbet recunoscător.
“O să mă asigur că ţin minte asta.” Chicotind uşor, am zâmbit încă o dată la cuplul vesel şi m-am îndreptat înapoi spre tejghea, acolo unde Marc era ocupat să prepare un americano pentru noul – ud leoarcă – client. Nu am putut să nu mă simt uşor curioasă în legătură cu întâlnirea lui Jenny. Să fiu sinceră, deja îmi plăceau amicii ei. Păreau interesanţi. Eram curioasă cu privire la tatuajele cu desene şi părul mov. Oare însemnau ceva special? Şi de ce a fost Jenny mahmură în prima zi de muncă? Poate cuplul a avut ceva de-a face cu asta?
wow,am reusit sa traduc capitolul asta mai repede decat ma asteptam. sper sa va placa.
