Perspectiva lui Harry
Privind cum îmi scapă fumul printre buze în aerul din faţa mea, mi-am întors atenţia spre Zayn. Am păstrat zâmbetul forţat afişat pe faţa mea în timp ce mi-a spus în sfârşit că trebuia să se ducă să-si ia nişte apă. A tuşit pe tot parcursul timpului în care a încercat să poarte o conversaţie cu mine, sfârşind prin a-mi oferi ţigara lui. Dar nu îmi păsa prea mult să fiu social în acel moment, cel puţin nu aveam puterea de a încerca.
Şi eu, care nu m-am gândit că e posibil să fie mai rău în acea săptămână – dar nu. Bineînţeles că uitasem că Jenny dăduse una din micile ei întâlniri, care, de obicei, durau până după patru dimineaţa. Pur şi simplu perfect, la dracu.
Mă rezemam de uşa din sufragerie, privindu-l pe Zayn ridicându-se de pe canapea. Jenny, care stătea lângă el, mi-a zâmbit. “Care-i faza, Styles?”
Îmi plăcea Jenny. Ca amică. Era una dintre acele persoane care ştia când să vorbească cu mine şi când să nu.
Am ridicat din umeri, dorindu-mi doar să mă arunc în patul din camera alăturată şi să uit de săptămâna aceea de rahat. Fusese infernală la propriu. Nu doar din cauza fluxului constant de interviuri, fotografii şi chiar reclame peste tot cu el. Nu, bineînţeles că o grămadă de alte rahaturi au trebuit să se întâmple exact în săptămâna aceea ca să facă înţepătura nenorocită şi mai dureroasă. M-am aşezat pe braţul canapelei, aruncând ţigara terminată în scrumieră. Numai gândul la el îmi făcea venele să ardă cu o formă păcătoasă de furie. În timp ce am privit scânteia de la ţigară stingându-se lent, mi-am forţat gândurile să facă la fel – le-am împins în fundul minţii mele futute.
“Deci, l-ai găsit?” Părul roşu sălbatic al lui Jenny era peste tot în timp ce ea lingea marginea shot-ului. Nu se uita la mine. Atenţia ei era la nu ştiu ce tip de la fereastră, aşa că am declarat un “nu” simplu.
“Rahat. Ştii, eram de fapt cu una dintre persoanele care avea tura următoare după a mea lunea trecută. M-a învăţat să fac desene în cafea! Jur că-s profesionistă, la dracu. Mă rog, am uitat s-o întreb – dar, de fapt, ea e...” Cuvintele lui Jenny începură să iasă mormăite şi dificil de înţeles. Dumnezeule, era mangă. Am întrerupt-o la mijlocul propoziţiei. “Nu contează. Mă duc la culcare.” În niciun caz nu aveam de gând să rămân acolo când eram treaz de tot.
Şi, cu asta, m-am ridicat de pe locul meu şi am lăsat o Jenny rânjind pe canapea, cu limba scoasă la mine. Ceilalţi de acolo râdeau uşor de acţiunea ei copilărească în timp ce ea urla: “Somn uşor, cretin afurisit!”
Si nu am putut să nu zâmbesc şi eu în întuneric – dacă exista o persoană care reuşea să mă facă să zâmbesc, aceea era ea. Cu utilizarea ei incontrolabilă a injuriilor şi culoarea aceea a părului, care era aproape dureros de privit prea mult timp.
Am deschis uşa dormitorului meu şi am fost, pentru o clipă, şocat de priveliştea din faţa mea.
Era ea cea care stătea în camera mea. Cu părul ei lung până la umeri de culoarea castanei şi bretonul uşor pe o parte, care fusese evident tuns aiurea. Fata cu ochii verzi absenţi şi o atitudine care striga că ea nu dădea doi bani pe nimeni şi nimic. Cel puţin asta fusese prima mea impresie. Îmi aminteam clar modul în care stătea acolo, pe scaunul urât de plastic, holbându-se afară, în întuneric, în timp ce luminile mici reţineau basme şoptite infinite în care ea putea scăpa.
Îmi luase aproape o săptămână de visat constant ca să o revăd, şi acum nici măcar nu ştiam cum să reacţionez. Ce dracu căuta ea aici? Pentru un moment, nu eram sigur dacă eram de fapt beat sau în sfârşit o luasem razna. Am clipit tare. Încă era acolo. Stand inocentă în camera mea, încă inconştientă de prezenţa mea.
Apoi, ochii mei s-au îndreptat spre obiectul ce îi acaparase interesul şi am simţit o senzaţie inexplicabilă de teama construindu-se în mine. Ochii mei s-au mărit. Simţeam că mi se face rău. Coperta din piele maro arăta la fel, dar ştiam că era zgâriată de amprentele altcuiva acum. Ale ei. În timp ce îmi ţinea jurnalul în mâinile ei delicate şi albe. În acel moment, ea se uita la cea mai privată parte din viaţa mea. Citind fiecare rând. Fiecare cuvânt.
Bătăile inimii mele crescuseră. Străina asta credea că avea dreptul să umble prin proprietatea mea, să îmi citească gândurile şi nu se se gândea la cum mă simţeam eu fără singurul lucru care mă păstra întreg la minte? Eram furios. La naiba, eram nervos de-a dreptul. Nu aş fi rănit-o, dar nici nu aş fi lăsat-o să scape basma curată.
Perspectiva lui Amber
Mintea mea fiind înceţoşată, nici măcar nu am observat uşa deschizându-se şi faptul că intrase cineva. Nici măcar persoana care stătea acolo, privindu-mă prea surprinsă că să poată vorbi timp de un minut sau ceva de genul ăsta. La început, a fost o declaraţie aspră ce i-a ieşit printre buze atunci când am observat prezenţa lui, iar capul meu s-a ridicat brusc să se holbeze la el în şoc complet.
Dacă crezusem că noaptea mea nu ar putea să aibă şi alte surprize, mă înşelasem. Mă înşelasem amarnic. În timp ce am observat înfăţişarea tipului stând în cameră cu mine, nu am putut să scot niciun cuvânt. Nu am putut să mă mişc. Eram absolut şocată.
Harry.
“Realizezi că un jurnal e un lucru extrem de personal, nu-i aşa?” Vocea lui era răguşită, joasă şi ameninţătoare, făcându-mă să fac un pas în spate, panicată în timp ce a continuat: “Deci, singura mea întrebare e de ce dracu stai cu al meu în mână?”
'scuze ca postez asa rar dar am un program foarte incarcat. nu stiu cand o sa vina urmatorul capitol.'
