Stătea aşezat acolo, în perfectă singurătate, şi îmbietor, pe masă. Pielea maro care acoperea jurnalul părea fină şi era uşor de remarcat faptul că fusese folosit des; paginile uşor mototolite făcând micuţa carte să arate groasă şi plină de cuvinte. Trăgându-şi ochii de pe obiectul foarte personal, ea s-a întrebat cui îi aparţinea – nu era nimeni la vedere. Poate că era al cuiva care l-a uitat? Sau l-a lăsat în urmă intenţionat? Cu o mişcare rapidă, l-a înşfăcat de pe măsuţa de cafea şi l-a ţinut strâns în mâini. Poate conţinea vreun nume? O adresă?
Era un obiect destul de neobişnuit de găsit. Nu avea nicio idee că oamenii chiar mai ţineau jurnale în zilele astea – într-adevăr, toţi iubeau ideea de a ţine unul – dar ca cineva chiar să o facă?
Cureluşa mică şi fragilă care se chinuia să ţină jurnalul laolaltă a fost eliberată cu o mişcare rapidă. Nu s-a putut abţine – doar o singură privire rapidă să vadă dacă ar putea localiza deţinătorul misteriosului jurnal. Ochii ei au scanat nerăbdători paginile.
Abia de putea citi cuvintele scrijelite ce erau împrăştiate peste paginile groase ale jurnalului ce reţinea tot felul de secrete şi gânduri. Cerneală şi pete de cafea, mâzgăleli mici şi câteva jocuri de X şi 0 erau vizibile pe margini, ceea ce a făcut-o să zâmbească larg. Pielea maro se simţea deteriorată pe pielea ei, iar ea era nerăbdătoare să petreacă mai mult timp investigând micul portal spre mintea misteriosului deţinător. Cine ar putea fi scriitorul? Cine a lăsat în urmă această comoară mică şi fermecătoare?
hei. asta e noua carte pe care vreau sa o traduc si o sa ma tin serios de treaba. sper sa va placa la fel de mult cum imi place si mie. nu stiu cat de des voi posta.
