Vorbesc aievea cu o poză
Ce încadrează fața ta,
Și mă încarcă cu o doză
Din serul de "nu mă uita".
M-ai părăsit fără regrete,
Privindu-mă cu ochi căprui
Ce absorbeau ca un burete,
Lacrimi și tot ce-ai vrut să-mi spui.
Ți-ai dorit să fii fericită,
La fel am vrut și eu, cândva.
Acum sper că ești împlinită,
Stând în brațele altcuiva.
Lipsa ta însă, mă apasă;
Mă simt nevrednic în neștire
Și-ncerc să mă fac că nu-mi pasă
Dar nu mai am a ta iubire.
Casa noastră-i acum pustie,
Iar grădină cu flori e moartă.
Ce mi-am dorit, n-a fost să fie
Și nu mereu soarta e dreaptă.
Zâmbetul tău îmi era soare
Și îmi reda mereu speranța,
El fiind mereu acela care,
Îmi ura "Bună dimineața!"
Acum în suflet e doar noapte,
Căci soarele nu mai răsare,
Tu mă făceai să văd departe,
Tu-mi erai pete de culoare!
•°•*•°•
CITEȘTI
Aripi de ceară
PuisiPoezia e versul ce îmi alină tristețea, rima ce oprește durerea să îmi pătrundă în suflet și să facă ravagii, cuvintele ce mă încurajează să trăiesc printre siluete de oameni și iluzii. Poezia îmi dă aripi să zbor și să meditez de deasupra...
