Perfuzii

84 24 5
                                    

Îți simțeam parfumul pretutindeni -
Dulcea mireasmă a primăverii.
Începusem să devin un nimeni,
Abordând mereu vocea tăcerii.

[...]

Sângele-mi circula prin vene,
Asemeni argintului viu
Atunci când mă gândeam la tine
Și îmi doream să nu mai fiu.

Și contemplam mereu la moarte -
Dulcea plăcere-a suferinței,
Pe care-o resimțeam aproape
Alături de cea a dorinței.

Inima-mi sângera agale,
Fiind gata ca în orice clipă
Să mi se-nlăture din cale,
Să se retragă într-o criptă.

Sufletul zbiera făr-oprire,
Din corp, rapid, să evadeze
În timp ce-mi reveneam în fire
Dorind, durerea să-nceteze.

Mintea se revolta nervoasă
Că nu mi-am ascultat conștiința
Părea atât de mânioasă,
În timp ce-mi declara sentința.

Stăteam inert, fără speranță,
Căci sufletul mă părăsise,
Iar inima nu făcea față,
Gândirea-ntreagă mă proscrise.

Aveam prinse de mâini perfuzii
Și respiram cu-n aparat
Eram îmbătat cu iluzii
Totul acum era uitat.


•°•°•

Aripi de cearăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum