Always and Forever

>>Capitolul 6

        Ce pot să spun?Prima mea întâlnire s-a dovedit a nu fi un eșec total.
Și asta i se datoarează în totalitate lui Drew.Nu doar că a acceptat să „iasă la o întâlnire " cu mine dar m-a și dus într-un loc la care chiar nu m-aș fi așteptat din partea unui tip ca el.M-a dus tocmai în parcul de distracții!Pot să spun,cu mâna pe inimă că am fost de-a dreptul șocată.Dar într-un sens bun.

        Nu doar că ne-am dat în toate mașinăriile posibile dar Drew m-a învățat chiar să trag și cu pușca,iar ca premiu am primit un urs imens de pluș,alb.Bineînțeles că nu l-am putut căra pentru că ursul era efectiv cât mine și nu mai vedeam pe unde să merg.Era să  și cad de câteva ori,așa că i l-am pasat lui Drew.Acesta nu a fost prea încântat de compania ursului după privirea pe care mi-a dat-o dar asta e.Degeaba a protestat că nu l-am băgat în seamă iar până la urmă a renunțat.Apoi,am mers să mâncăm vată pe băț.Și aici,Drew a strâmbat din nas la vederea ei și mi-a spus că el nu mănâncă porcării dinastea.M-am strâmbat și eu la el,după care am comandat două vete pe băț,una pentru mine și una pentru el și i-am întins-o.A dat ochii peste cap dar a aacceptat-o.Am mâncat liniștiți,pe bancă,fiecare văzându-și de vata lui.A fost o liniște chiar plăcută,nu dinaia stânjenitoare când chiar simți nevoia să vorbești.

     -Ști,mă gândeam-sparge Drew tăcerea-a trecut mult timp de când nu am mai fost pe aici.Acesta se oprește din mâncat și se uită în zare,pierdut printre gânduri.Am uitat cât de frumos e să te bucuri de micile momente ca și atunci când ești copil.

       -Și eu obișnuiam să vin aici cu ai mei.Pe vremea când trăia sora mea.Stăteam cu orele și nu mai dădea Domnul să plecăm.Mama și tata nu mai știau ce să facă să ne convingă să plecăm.

       Râd scurt când îmi amintesc de micile momente care au însemnat atât de mult pentru mine și familia mea.Momente în care eram fericiți și fără griji.Momente în care nu avea deloc habar de ceea ce avea să urmeze.Brusc mă întristez.Las capul în jos și continui să mănânc în liniște din ce a mai rămas din vata mea.Drew observă schimbarea mea bruscă de atitudine și se întoarce spre mine.

        -Îmi pare rău,nu am vrut să-ți creez amintiri neplăcute.

       Acesta doar mă privește.Tăcut,calm,răbdător.Așteaptă să îi povestesc ce am pe suflet.Și surprinzător,chiar și pentru mine,asta și fac.Îi spun tot ce am pe suflet.De sora mea,de părinții mei,de mine,de cum eram înainte de seara în care ni s-a schimbat viața pentru totdeauna,de starea de sufocare pe care o simțeam de fiecare dată când gărzile de corp erau prin preajma mea,de absolut tot. Iar el mă ascultă.Fără să mă întrerupă nici măcar o secundă.În liniște.Și îi sunt recunoscătoare pentru asta.Când în sfârșit termin de povestit,simt niște lacrimi în jurul ochilor.Minunat,plâng.Plâng ca o idioată pentru toate momentele frumoase din trecut,momente pe care nu le voi mai putea trăi niciodată,din păcate și care vor rămâne mereu în sufletul meu.

       În următorul minut,un lucru neobișnui s-a întâmplat.Într-o fracțiune de secundă,îi simt brațele puternice ale băiatului care în ultimele luni a ajuns să însemne ceva pentru mine,în jurul corpului meu,îmbrățișându-mă.Drew mă îmbrățișa.Și nu orice fel de îmbrățisare.O îmbrățișare dinaia călduroasă care vre să spună „Sunt aici pentru tine".Genul ăla de îmbrățișare care îți oferă protecție.După ce mi-am revenit puțin din gânduri l-am îmbrățișat și eu la urma mea.Și nu pot să mint,se simțea foarte bine în brațele lui.Cred că am stat așa cam vre-o 5 minute,în care el pur și simplu mă ține în brațe și mă mângâia liniștitor pe spate.Iar eu savuram fiecare moment din plin.Cred că,încet,încet,încep să descopăr și o altă latură a lui Drew.Una mult mai blândă și mai afectuoasă,care sincer,îmi place.

       -Ești mai bine?mă întrebă acesta.Eu m-am rezumat doar la a aproba scurt din cap,apoi m-am retras ușor din îmbrățișare.După ce Drew s-a asigurat că sunt în regulă,ne-am ridicat amândoi de pe bancă și am ne-am îndreptat spre mașină.Ne-am urcat în aceasta și am stat tăcuți tot drumul spre casă.Se auzea pe fundal doar muzica și respirațiile noastre.

        Nu știu exact ce s-a întâmplat în acea zi dar de un lucru sunt sigură.Am început să-l privesc pe Drew cu alți ochi.Nu mai mi se părea tipul dur,cu o inimă de piatră care e incapabil de afecțiune și iubire.Nu l-am mai asemănat cu Satana sau Hades.Acum îl vedeam doar pe Drew,un tip normal de 19 ani,care a fost tras în lumea asta crudă fără voia lui și care a fost nevoit să se adapteze daca dorește să trăiască.La fel ca și mine.Se pare că,până la urmă avem mai multe lucruri în comun decât aș fi crezut...

     Sooo,acesta e capitolul 6.Sper că v-a plăcut.Știu că e cam scurt dar nu am avut foarte multă inspirație.Aștept comentariile voastre aici. ^-^