Always and Forever

>>Capitolul 7

     A trecut un weekend de la întâlnirea cu Kyle unde acesta a uitat să-și facă apariția.Un weekend de când am ieșit la prima mea întâlnire cu Drew.Ciudat,nu?Așazisa prima mea întâlnire cu un băiat pe care chiar îl plăceam s-a transformat într-o primă întâlnire cu garda mea personală de corp ceea ce e puțin stânjenitor dacă stau să mă gândesc că eu am fost cea care i-am cerut să mă ducă la o primă întâlnire.Surprinzător însă a fost că a acceptat.

     Dar sinceră să fiu,nu regret nimic.Datorită ideeii mele am ajuns să ne  cunoaștem cât de cât și să nu ne mai contrazicem atât de mult.Nu că nu am face-o destul de des dar am ajuns să ne suportăm mai mult decât o făceam la început.Am descoperit că Drew poate fi și cooperant ,asta când vrea el,deasemena poate fi și sensibil,ceea ce se întâmplă foarte rar.Îmi amintesc că într-o noapte nu am putut dormi așa că am coborât în bucătărie să-mi iau un pahar cu apă.Acolo,sprijint de blat,l-am găsit pe Drew.Purta doar niște pantaloni scurți de trening,iar părul îi era răvășit în toate direcțiile,probabil de la faptul că și-a trecut de prea multe ori mâna prin el.Am observat că atunci când e nervos sau agitat face chestia asta.E destul de comic dacă stai să te gândești.

    După ce l-am analizat,poposind puțin mai mult cu privirea asupra bustului bine lucrat ,mi-am îndreptat atenția asupra chipului său.Era obosit,se vedea pe el,dar mai era ceva.Avea o privire tristă,pierdută undeva în zare.În noaptea aia a fost a doua oară,după întâmplarea din parc,când l-am văzut cu adevărat vulnerabil.

     M-am apropiat încet de el,sprijindu-mi și eu coatele de blatul mobilei.Și am așteptat.L-am lăsat să își facă ordine în gânduri,dar nu m-am clintit de acolo.Am vrut să știe că sunt acolo dacă are nevoie de cineva.Așa cum a fost și el acolo pentru mine când am avut nevoie.

      Drew s-a mișcat mai aproape de mine și și-a pus mâna peste a mea.M-am uitat la mâinile noastre pentru câteva secunde apoi mi-am ridicat privirea așteptându-mă să-i zăresc ochii ăia frumoși.Dar el nu se uita la mine.El se uita în zare,însă am putut observa un mic zâmbet în coltul gurii.Am zâmbit și eu și l-am strâns de mână..

          A doua zi m-am trezit binedispusă.Avem chef de o plimbare.Am vrut să-mi sun prietenii să ieșim dar apoi realitatea crudă m-a izbit din plin:nu aveam prieteni.Am oftat tristă.Am tras aer adânc în piept și m-am pregătit pentru plimbare.Tot aveam să mă plimb ,chiar dacă o făceam singură.Era o zi prea frumoasă de mai ca să stau închisă în casă.M-am îmbrăcat repede și am coborât la parter să iau micul dejun.Jos erau doar părinții mei.Hmm,ciudat ,că de obicei era si Luis cu Drew prin preajmă.

        -Neța!i-am salutat pe ai mei în timp ce mi-am tras un scaun și m-am așezat la masă.

        -Neața draga mea!mi-a răspuns mama.Tata ,care era ocupat cu cititul ziarului s-a mulțumit doar să-mi zâmbească.

       -Unde sunt Luis și Drew?

     Nu puteam să nu întreb.Curiozitatea mă măcina pe dinăuntru.

       -Au ceva treburi personale de rezolvat.De data asta tata a fost cel care mi-a răspuns.Se întorc până după-masă.

       -S-a întâmplat ceva?

    Tata a sesizat urma de îngrijorare din vocea mea așa că s-a întors spre mine și mi-a zâmbit.

      -Nu-ți face griji,nu e nimic rău.Sunt mari,se descurcă ei.Tata mi-a făcut cu ochiul apoi s-a întor la cititul ziarului.

    Pe tot parcursul micului dejun a fost linște.Fiecare își vedea de mâncarea lui.După ce mi-am terminat porția de mâncare,am pus furculița și cuțitul jos și mi-am făcut curaj să le mărturisesc alor mei ce planuri aveam pentru astăzi.

      -Vreau să vă spun ceva.

  Cele două perechi de ochi ale părinților mei s-au întors către mine oferindu-mi toată ateția de care aveam nevoie.  

      -Astăzi vreau să fac o plimbare.Să vizitez orașul,să mă duc la mare,poate și să vizionez un film.E o zi prea frumoasă pentru a sta în casă.

  M-am oprit pentru câteva secunde pentru a le observa reacția părinților mei.Ambii erau puțin confuzi.

      -Bine,păi îl anunt pe Drew să  te însoțească.

   Tata mi-a zâmbit și s-a întins după telefon.

      -Nu!am strigat la el în momentul în care vroia să pună mâna pe telefon și să formeze numărul băiatului.Adică,ceea ce vreau eu să spun e că aș vrea să mă plimb singură.Fără gărzi de corp după mine.

     Tata s-a încruntat și mai tare.Și-a îndreptat spatele în scaun luând poziția aia a lui de „eu sunt șeful aici,faci cum spun eu".Dar nu m-am intimidat.Am început să-i aduc argumente pro și contra,mai multe pro, de ce ar fi bine pentru mine să mai ies și singură afară.Unul dintre ele a fost pentru că mi-aș putea face în sfârșit și eu niște prieteni,fapt care i-a convins într-un final,pe ai mei să mă lase să mă plimb de una singură.

   

     Ce nu știam eu era că această plimbare avea să devine coșmarul meu și totodată o decizie care o voi regreta toată viața...

Helloo lumeee!!Știu că nu am mai postat de mult timp dar chiar nu mi-am găsit inspirația. :( Sper ca acest capitol să vă placă,nu e unul foarte reușit dar ca de revenire eu zic că e bunicel :)
Aștept părerile voastre.Pe data viitoare :))