Enchiridion Militis

-8- 2 zile de liniște

-Aria! trezirea draga mea! Haidee puturoasă mică!(îmi spune ușor tare Leea în timp ce mă scutură cât sa mă dezmeticesc din lumea viselor atât de liniștitoare și frumoasă)

-Cine e puturoasă? mai lasă-mă puțin te rog, am dormit mai bine decât din totdeauna, e atât de dulce somnul dimineața. (zic eu cu câteva căscături și întinzându-mi încet mâinile și picioarele amorțite de relaxare și odihnă)

-Uite, am ceva să-ți zic, și să-ți arăt, este foarte important pentru noi. Trezireaa!!

     Mă apucă de gleznă și mă trage alene din canapea până ajung pe covorul pufos cu palmele frecându-mi ochii, iar Leea cu Suzi pe mine învelindu-mă cu bunăstarea lor. Toate păreau ireale pentru mine, așa era într-o familie? Mă comport oare bine? Adică... nu știu dacă reacționez cum ar trebui să reacționeze o persoană normală, în cazul meu. Normală, pentru că până să ajung aici totul era anormal...
Faptul că m-am obișnuit eu de mi se părea deja normal cum am trăit până acum e altă chestie...

-Ce este? Gata, sunt trează. Suzii!! Lasă-mă cu linsul tău iubăreț pe fața mea, uite, Leei i-ar plăcea mai mult decât mie, scârboasă mică și pufoasă!
Se uită o clipă cu capul înclinat la mine Suzi, și sare pe ea acaparându-ne de energia ei ce oferea numai chicote și zâmbete de se auzea cât colo.

Jucăușa mea.

-Uite care este treaba...(spunându-mi cu un rânjet tot mai mare în timp ce îmi plasă în față o foicică, precum un bilet...)

-Ce e asta? ...Bal? Unde? Adică... de ce? Cum de...?

-Uite, lângă sat dincolo de munți, nu departe, la cam pe aproape jumătate de oră de mers cu mașina, este un oraș, destul de mare. El este într-un fel miezul celor 12 sate ce-l înconjoară precum ăsta. An de an se organizează într-o sală imensă , regală în ceea ce cuprinde construcția în sine și decorațiunile, câte un bal care pentru noi este foarte important. Am vorbit de dimineață cum am primit biletul cumpărat de tata, cu părinții și...acum mai am nevoie și de acordul tău...

-Adică...? ( întreb eu cu o ușoară surprindere ce creștea tot mai mult cu fiecare clipă în care realizez ce tocmai urma să se întâmple)

-Vrei să mergem la bal amândouă? Pentru mine ar fii o imensă plăcere, te rog...

-Păi...da! De ce să nu? Abia aștept!
Entuziasmul se citea pe chipul meu străbătut de un zâmbet cât se poate de larg, precum și al Leei,
Când este? De la cât plecăm? La cât ne întoarcem? cu ce ne îmbrăcăm? Cu Suzi ce fac?

-Stai, mai încet că nu fac fațăă! (și se lasă în cameră un râs jucăuș de amândouă până ce Suzi ridică căpșorul parcă mirată din pătura răvășită de pe covor în care abia ce se ghemuise)
Mai întâi de toate, hai să ne calmăm puțin. Tot așa de încântată sunt și eu. Petrecerea este peste fix două săptămâni, adică vineri seara. Suzi o să rămână aici acasă, nu cred că o să ne ducă prea mult dorul cât timp o avem pe buni aici, o să fie bine mogâldeața asta de energie. Cât despre plecare și întoarcere, pornim la drum la începutul înserării și ne întoarcem pe lumina dimineții.

-Iar cu îmbrăcămintea cum facem?...(spun privind cu coada ochiului  alea 2-3 țoale ale mele de pe un raft)

-Are mama în subsol destule materiale și decorațiuni cât sa ne facem cele mai frumoase fete din toată sala, o să te învăț cum să coși dacă nu știi, este foarte ușor.

-Atunci, să ne apucam de treabă. (zic zâmbind către ea)

-Ne apucăm de mâine, azi vreau să-ți fac prezentarea satului și împrejurimilor. (răspunzându-mi la zâmbet cu un zâmbet) Asta după ce mâncam și ne schimbăm căci sunt lihnită, presupun că și tu.

-Hai să mâncăm ca să plecăm mai repede atunci.

Stai o clipă, azi în cât suntem?

-4 aprilie, de ce?

-A trecut o lună deja de la citirea acelui "Adio" din bucata de hârtie...

-Wow, îmi pare rău! Am mai zis, dar mereu îmi pare...

-Nu-i nimic, apreciez.