Enchiridion Militis

-7- Bunătate din neant

     Pretutindeni era câmp deschis, o pajiște imensă ce se delimita de niște munți măieștrii. Brizele ușoare de vânt îmi legănau cosițele lungi până pe la coate ca pe niște valuri de frunze castanii. În zare se aude freamătul unui râuleț, îmi era foarte sete, acea sticlă cu apă o aruncasem în pădure ca să pot alerga mai ușor...

Uite prichindel, apă proaspătă, haide! Fuga până la revigorare! (mă privi încântat, chiar dacă poate nu-mi înțelegea cuvintele, dar auzi și el, fiind bucuros să se arunce cu totul în apa curată până puțin mai jos de genunchi de adâncă)

     Deja era aprilie, soarele începea să-și intensifice iubirea cu care învăluia tot ce putea cuprinde din mama natură. Destul de bun moment pentru o bălăceală scurtă la cât de mult se încălzise, zic și eu... rămânând pe aproape dezgolită complet în oaza relaxantă privind cum moțul de blană se juca cu o broscuță nedumerită de noua creatură ce o pândea.

Ce nume să-ți pun eu ție? Că până acum te-am făcut în toate felurile...(zâmbind glumeț) Dar mai întâi să vedem noi ce ești... Hoopa! Ia uite tu ce fetiță am eu aici, mititico!( alintând-o cu o scărpinătură jucăușă de după urechile-i umede). Tu ai bot de Suzi. Nu-i așa? Suzi cea mică și zvăpă...(nu apuc să termin alinturile că sunt surprinsă de...o cineva)

-Hei! Tu! Da, tu! Ce ai pățit de ești aici așa? (în acel moment am zbughit-o din apă și m-acopeream cu bluza)

-Păi, sunt pe drumuri și am făcut o mică oprire binemeritată...(spun eu cu puțina teamă-n glas)

-Ai nevoie de ajutor? Cum te cheamă? Îți e foame sau ceva? ( întrebându-ma călduros și prietenos...)

-Aria mă cheamă, Nimer. (Suzi o scana din privirea-i ageră, dar nu reacționa cu nimic... Asta îmi dădea oarecum un motiv  de a nu avea suspiciuni pe tipă, fiind relativ de-o vârstă puțin mai mare decât a mea cu nu mult)

-Haide cu mine, este un mic sătuc la o aruncătură de băț de aici. Îmi pare rău ca ești în situația asta... Dac-aș putea să-ți fiu de ajutor, cu măcar puțin. Îmi place să fiu de folos, mai ales în astfel de cazuri. (apoi vine spre mine și-mi întinde mâna ușor)

-Uite, Aria, ia-mi șorțul ca să te ștergi pentru a te putea îmbrăca, briza se îngroașă în vânt deja, după cum arată acei nori de peste munți.

-Mersi, pentru tot...dar, cum te cheamă?

-Aa, am uitat să-ți zic, eu sunt Azaleea Anatas.

-Încântată de noua cunoștință, ai un nume frumos. (zic eu zâmbind)

-Asemenea, al tău mi se pare simbolic și foarte încântător la pronunțare. Iar tu micuțule? cum te cheamă? (începând să mângâie pe căpșor pufoșenia cârlionțată de la apă)

-Ea este Suzi, a fost cred dragoste la prima vedere, am scăpat-o de un trai destul de greu pentru suflețelul ei gingaș.

-Toate bune și frumoase,după ce ajungem acasă mai stăm de vorbă, acum haide sa ne grăbim, mi se pare că m-a picurat. (aruncase concomitent o privire grijulie spre cerul brodat cu plumb)

     Ajunsesem deja acasă la ea. Mama ei părea încântată de mine, adică într-un fel încerca sa mă consoleze după o trecere în revistă a motivului hoinăririi mele povestită până destul de târziu. Leea, așa îi spuneam eu pe scurt, și aparent numai eu, mă încălzea sufletește cu vorbe și mici gesturi frumoase, atât pentru mine cât și pentru Suzi ce parcă era deja o mică răsfățată în brațele ei, dând puternic din codiță la gâdilăturile de pe burtică. Tatăl acesteia îmi așternu un loc de odihnă într-o cameră de oaspeți, iar bunica sa se asigura să coacă cred cele mai dulci și delicioase fursecuri pe vatră.
Totul era splendid. Dar parcă nu înțeleg cum? Sau de ce fix ea?... Adică, de ce? Cum de o familie atât de călduroasă și primitoare, iubitoare, s-a intersectat cu drumul meu plin de blestemății ca din neant? Ciudat, sincer chiar foarte ciudat.

     Adorm, iar Suzi gemând odată scurt de pe jos cu ochii spre mine, sare în canapea și se strecoară pe sub pătură în brațele mele.