INSTINCTUL || pauza

2. Totul se schimba

Mama: Ai inebunit?! Nu ii putem spune!

Tata: Dar acum e destul de mare. Oricum va trebui sa ii spunem candva.

Mama: De ce? Nu trebuie sa stie. Nu va afla niciodata. 

Tata: Are aproape 15 ani. Are dreptul sa stie!

Mama: Nu sunt de acord! E doar o copila! Si e doar a mea!

Tata: Bine! Nu ii spune! Insa o voi face eu pentru tine! Maddy trebuie sa stie!

Brusc aud furia si tensionare din vocea mamei.

Mama: Maddy nu va trebui sa stie niciodata ca e adoptata!

Am simtit ca ma prabusesc. Am inchis ochii si am cazut pe podea cu putere.

Mama: Maddy! Trezeste-te!

Tata: Madeline!!!

Mi-am deschis ochii in urma tipetelor, iar ei au rasuflat usurati.

Mama: Madeline Collins, sa nu ma mai sperii asa niciodata!

Eu: Eu sa nu te mai sperii? Cine e cea care mi-a ascuns ca sunt adoptata timp de 15 ani, 15 ani mama, daca iti pot spune asa!

Tata: Madeline nu fi nepoliticoasa cu mama ta!

Eu: Stiti ce? Mi-a ajuns! Ma duc sa ma culc!

Mama: Maddy! Spune cu o voce joasa.. Iarta-ma!

La auzul acestor cuvinte urc scarile rapid si trantesc usa de la camera mea cu atata forta incat s-a desprins si a ajuns pe hol. Asta m-a speriat cu siguranta foarte tare. De cand aveam eu atata forta? Sunt doar o fata de liceu.. sau eram... Faptul ca am aflat ca sunt adoptata m-a pus pe ganduri... Voi cere niste raspunsuri.

Sa continui povestea? Astept pareri! :)