Moștenitorii vol I. Aleșii Celor Patru Elemente

Capitolul 1

  Pășesc apăsat pe coridoarele liceului,încercând să-mi fac loc printre sutele de elevi care se îmbulzesc unii în alții ,fără pic de milă și bun simț. Capul meu deja stă să explodeze,durerea persistând încă de ieri,cu aceeași intensitate. Medicamentele nu își făceau efectul de mult,probabil de-asta am și încetat din a le mai lua. Astfel,am ajuns să suport migrena de fiecare dată când venea. Eram obișnuită,așa că am ignorat-o,concentrându-mi atenția asupra instituției.

Nu era prea mult de văzut,având în vedere că arăta ca majoritatea liceelor din Londra,singura diferență fiind arta, care își făcea simțită prezența pe fiecare perete liber și destinat adolescenților. Mi-am condus pașii spre secretariat,admirând în secret creațiile elevilor și stima lor de sine. Intrând în camera răcoroasă,am văzut o femeie ce părea a fi secretara,și m-am oprit în fața ei,așteptând să îmi remarce prezența.

Nu a durat mult. Și-a ridicat privirea spre mine și m-a privit pentru o secundă,înainte să mă întrebe cine sunt.

- Evelyn Scott,am spus eu.

A încuviințat și mi-a înmânat cărțile,cheia de la dulapul meu și o hartă a liceului. M-a privit încă o dată și a zâmbit,urându-mi o zi bună. Am plecat din cameră ,știind cu siguranță că de zilele mele bune s-a ales praful odată ce și-a băgat el piciorul în viața mea.

Nu mai aveam nici un chef să stau acolo,așa că m-am grăbit spre ieșire, durerea devenind din ce în ce mai insuportabilă cu cât mă apropiam de poartă. M-am împins în ea,și mi-am încleștat maxilarul de nervi și neputință.

Am fugit spre mașină,precum o lașă,dar nu mi-a păsat. Simțeam că aveam să cedez,și mi-am promis că nu o să fac asta. Voiam să intru când am simțit privirea cuiva ațintiță asupra mea. Am întors capul la timp,reușind să văd doar niște ochi verzi strălucitori,cum mă priveau profund. N-am reușit să-i văd fața, fiind ascunsă după clădire.

M-am strâmbat când am simțit iar durerea,pentru o clipă uitând de existența ei,și am urcat în mașină,enervată de toți curioșii care nu au altceva de făcut decât să spioneze fetele noi din liceu. Am pornit motorul și am luat-o din loc, încercând să uit profunzimea cu care mă privea străinul,și am condus spre singurul bărbat care m-ar putea face fericită în momente ca astea.

《《☆》》

- Luke! Luke,deschide odată ușa!mă răstesc la el după ce mi-o trântește în nas. Jur,dacă nu deschizi în momentul ăsta,nu o să fiu responsabilă de acțiunile mele.

Am mai așteptat câteva secunde,după care am lovit ușa de lemn masiv cu piciorul,auzind injuratura lui Luke și pași apropiindu-se . Mi-a deschis plin de nervi,și am știut că am dat de naiba.

- Ai face bine să îmi spui repede ce ai de spus,chica. Vreau să dorm! încearcă să spună potolindu-și furia odată ce mă vede. Mă privește câteva momente,neștiind ce speră să vadă. Poate un licăr de speranță în ochii mei albaștri,sau un pic de fericire pe fața mea,acum schimonosită de durere.

Tot ce știu e că nu sunt lucruri interesante la mine. Părul șaten, ușor cârlionțat la vârfuri,se revarsă pe spatele meu,ajungând din nefericire până la mijlocul lui,ceea ce înseamnă că trebuie să îmi fac o tunsoare,fața îmi este mai palidă decât de obicei,probabil din cauza lipsei somnului,iar cearcănele de sub ochi îmi amintesc de fiecare dată cât timp a trecut de când migrena mi-a venit în întâmpinare. Corpul meu mic și slab este îmbrăcat de cele mai monotone haine cu putință,negrul predominând precum o ceață groasă,într-o cameră plină cu obiecte strălucitoare.

Dacă imaginea mea ca persoană este o tipă îngrozitoare,care se hrănește cu sufletele oamenilor nevinovați,atunci înțeleg de ce. Nu mă prea strădui să arăt că lumea se înșală.