Moștenitorii vol I. Aleșii Celor Patru Elemente

Capitolul 6

- Concentrează-te! Pe bune,nici nu îți dai silința!

- Ba mi-o dau!mă revolt și îl privesc urât.

Adam își dă ochii peste cap și își încrucișează brațele la piept. Se întoarce spre băieți,care priveau tăcuți înspre noi.

- Veți sta toată ziua acolo sau mă veți ajuta?îi întreabă serios,la care Alden și Oliver se apropie. Adam îi privește și pe ultimii doi,care stăteau de dimineață tolăniți pe canapea.

- Voi doi,ce credeți că faceți?se răstește Adam spre ei. Jonathan se încruntă când îl aude,având ochii închiși,iar Eliot a început să rânjească.

- Ce ți se pare că facem? spune Jonathan,fără să se sinchisească să deschidă ochii. De două ore stăm aici,așteptând să se întâmple pentru prima dată în câțiva ani ceva interesant,și nimic!

- Puterile nu vin la comandă!spune Alden încruntat.

- Nu-mi pasă!deschide ochii Jonathan,albastrul ochilor lui arzând în lumina lămpii de lângă canapea. Și ați face bine să nu mai credeți că fetița asta e așa de inocentă pe cât pare. Pun pariu că știe mai multe decât susține,mă privește cu ură.

Mă uit la el inexpresivă,dar simt cum tristețea mă acaparează. De ce nu mă crede când spun că habar nu aveam de tot ceea ce mi-au spus ei? De întreaga poveste cu Aleșii,cu părinții mei și cu experimentele? Dacă nu mă crede el,atunci nici ceilalți băieți nu mă cred? Dar Alden,el mă crede?

- Asta este părerea ta,Jonah. Du-te și odihneste-te în camera ta,sunt sigur că vei gândi altfel când te vei întoarce,vorbește Oliver cu un ton calm.

- Mă îndoiesc,spune Jonathan,privindu-l cu scârbă pe Oliver. Acesta nu-l bagă în seamă în timp ce iese din cameră,iar când Eliot închide ușa în urma lui,mă privește serios.

- Bun. Cred că le-am încercat pe toate. Acum nu putem face mai mult decât să așteptăm,îmi spune în timp ce iese din cameră,probabil pentru a-l calma pe Jonathan,însoțit de Eliot și Adam.
Hm,Oliver i-a spus Jonah,oare așa îi place să fie strigat? Deși,nu cred. Poate doar de cei mai apropiați,ceea ce eu nu sunt. Mă întristez de faptul că mă urăște așa mult,deși nu i-am făcut nimic. Într-un fel,are dreptate. De două ore încerc să găsesc un lucru la care să mă pricep,începând de la vorbitul cu alte viețuitoare,până la încercarea de a-l ataca pe Adam cu puterea minții. Desigur,niciuna nu a funcționat.

- Nu e de obicei așa. Doar că are o perioadă grea,îmi spune Alden,mai aproape de mine ca acum câteva secunde. Și oricum,nu prea are sens să îți pui viața în pericol doar pentru a intra în casa noastră.

Se uită la mine zâmbind,iar mie mi se rupe inima când mă gândesc la cum arăta dimineață. Era așa de inocent,cu părul împrăștiat pe pernă,dormind pe burtă cu gura deschisă. După ce m-am trezit,nu știu cât am stat holbându-mă la fața lui așa de perfectă.

- Tu...mă crezi când îți spun că habar nu aveam de toată povestea asta,nu?îl întreb reticentă,cu ochii în pământ.

- Normal că te cred.

Răsuflu ușurată și ridic privirea spre el. Îl găsesc cu ochii pe fața mea,umbrită de șuvițe șatene desprinse din cocul din vârful capului,și clipesc des. Brusc,îmi amintesc de puterea lui,controlatul cu puterea minții și de conversația de ieri.