Moștenitorii vol I. Aleșii Celor Patru Elemente

Capitolul 5

Mergem de douăzeci de minute și încă nu am reușit să scot nimic de la Alden despre destinație. Mă uit pe geam,strâmbându-mă și încercând să nu țip de durere de fiecare dată când îmi mișc piciorul. Am ieșit din oraș de mult,autostrada continuând să crească în fața noastră.

Gândurile îmi sunt atât de întortocheate,încât nici nu pot să mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat. Cine a făcut așa ceva? De unde știau unde locuiam? Și cel mai important,de unde știa Maria că sunt în pericol? Întrebările astea m-au frământat pe tot parcursul drumului,nedându-mi ocazia să mă mai plâng de piciorul rănit. Parcă ceva s-a trezit în mine,dar pe de altă parte s-a stins. O frică s-a instalat înăuntrul meu,ceea ce nu-mi convine deloc. De mult timp nu m-am mai simțit așa,mai ales fiindcă știam că Luke va fi întotdeauna acolo pentru mine,protejându-mă.

- La ce te gândești? mă întreabă el,uitându-se la mine înainte să își mute privirea la drum.

- La nimic,îi evit privirea.

Brusc,nu mai voiam să vorbesc cu el,să am de-a face cu el. Acum îmi dau seama că nici nu îl cunosc,nu îi știu intențiile și ce are de gând să facă cu mine,acum că sunt vulnerabilă. Sunt la o distanță mare de oraș,fără telefon și cu un băiat ciudat și misterios ca șofer. Și să nu mai punem problema că are și un pistol la el. 

- Te încrunți într-una și îți muști buza. Îmi pot da seama că te gândești la ceva neplăcut, spune el, accelerând.

Mă opresc din ce fac și îmi închid ochii,oftând adânc. Migrena pulsează din nou,probabil din cauza sângelui pierdut.

- Nu am avut cea mai plăcută zi, îi replic pe un ton obosit după care îl ignor în totalitate.

Nu știu cât am stat așa,dar cred că a trecut ceva vreme. Îmi deschid ochii când simt că mașina se oprește și mă uit în față,rămânând surprinsă. Eram lângă o pădurice,în fața unei vile albe și moderne. Chiar dacă era ascunsă în spatele arborilor înalți,tot puteai vedea splendoarea ei. Avea două etaje iar soarele lumina puțin peste ea,fiindu-mi greu să o disting printre umbre. Îl văd pe Alden afară din mașină,în câteva secunde fiind la ușa mea. O deschide și mă ajută să cobor,lăsându-mă să mă sprijin pe el. Rana s-a deschis și mai tare când am pășit înăuntru.

- Adam!Eliot! țipă Alden și aud pe jumătate inconștientă uși care se trântesc și văd niște siluete care se apropie de noi. Încerc să rezist și să nu îmi închid ochii,concentrându-mi atenția asupra lor. Un păr blond îmi sare în ochi și niște ochi albaștri mă fixează,unul fiind pe jumătate căprui. 

- De ce ai adus-o aici? șuieră cel cu ochii ciudați,făcându-mă să tresar și să mă apropii mai mult de Alden. Asta mă face să îmi pierd echilibrul. Mă prinde și mă ține strâns în brațe.

- Au aflat, spune el, după care îmi pierd cunoștința.

《《☆》》

"-Nu plecăm de-aici până nu o faci perfect!mă ceartă tata,uitându-se serios la mine. Fă-o!

- Tati,nu știu cum! plâng incapabilă să îmi rețin sentimentele și emoțiile,așa cum m-a învățat el.

- Fă-o! ridică tonul și se apropie de mine rapid. Mă trag înapoi speriată,iar privirea lui se îmblânzește. Mă trage spre el,luându-mă în brațe.

- Prințeso,poți să o faci! Știu că poți. Trebuie să ai încredere în tine,da? mă privește iubitor,după care se retrage din îmbrățișare.

Se uită la mine răbdător,iar eu îmi adun tot curajul,și încerc din nou,până când îmi va ieși perfect. Până când va fi mandru de mine."