Moștenitorii vol I. Aleșii Celor Patru Elemente

Capitolul 2

14 Ianuarie 2015
" M-am gândit de multe ori cum să încep totul. Cum să iau viața de la capăt,să întorc o altă filă a jurnalului meu jerpelit. De asemenea, m-am gândit la fericire,la viața descrisă în culori și zâmbete,nu doar în întuneric și durere. 

M-am gândit la entuziasm,la distracție,la muzică,la artă,la tot ce este bun în lumea asta. 

Dar greu mi-am dat seama că nu ajunge. Nu ajunge doar să te gândești la viață în cel mai frumos mod cu putință. Pentru a trăi în ea,îți trebuie curaj.

Îți trebuie putere.

Îți trebuie un suflet bun și pur.

Și nu în ultimul rând,îți trebuie credință pentru a lupta în continuare. 

Însă eu am obosit să alerg după lucruri imposibile. Am obosit să lupt orbește. 

Sunt foarte aproape de margine,dar nimănui nu îi pasă. Iar pentru asta,nici mie nu o să-mi pese defel când se va întoarce roata."

Îmi așez mâinile în poală,lăsând caietul pe birou.Îl privesc încruntată,nefiind sigură dacă ar trebui să scap de el. Până la urmă,l-am avut de mică, toate gândurile mele fiind acolo. Mă ridic,fiind prea obosită să mă hotărăsc acum de ceva. În câteva secunde,pașii mă conduc spre oglinda uriașă de langă dulap. 

Îmi privesc îmbrăcămintea,sperând să mă facă să par o fată obișnuită . Nu vreau să atrag atenția,mai ales în prima zi de liceu. Nu îmi trebuie mai mulți rivali. Îmi mișc ușor picioarele,ascunse de niște blugi negri ușor mulați, și urc cu privirea pe bluza albă, asortată cu geaca mea de piele. Simplu,astfel încât să nu atrag atenția.

Mă îndrept spre ușă,aruncând o ultimă privire asupra mea și ies din cameră,coborând spre parter. Când ajung,îmi încalț repede tenișii,puși lângă a lui Luke,geanta și ies din casă. Oricum Luke nu se va supăra că nu voi lua micul dejun cu el,e întotdeauna așa bun cu mine. Prea bun. Mă urc în mașină dar atunci când sunt gata să pornesc motorul,ușa din dreapta mea se deschide rapid. Apare Luke,zâmbitor.

- Mersi că m-ai așteptat, spune după ce se așează pe scaun și își pune centura. Acum,dacă ești bună,du-mă pe strada...

- Nu te-am așteptat,Luke. Nu te mai comporta cu mine de parcă sunt șoferul tău personal. Du-te pe jos!

- Dar de ce să mă duc pe jos,când te am pe tine,mica mea plăcințică?spune el,ciupindu-mă de obraji.

Îmi dau ochii peste cap și pufnesc în râs după aceea. Nu-i normal la cap!

- Pe cine faci tu plăcintă,sparanghel ce ești! spun amuzată,încercând să nu mă uit acum la chipul lui jignit,ci la drum.

-Cum mi-ai zis? întreabă amenințător.

-Sparanghel,rânjesc eu.

- Ai noroc ca ești la volan,altfel te băteam de îți săreau mucii din nas! spune după aceea,zâmbind. Știa că nu îmi place să mă alinte așa,iar eu știam că ura sparanghelul din tot sufletul,ceea ce e un pic cam prea dramatic. 

- Unde vrei să te las? îl întreb oftând în timp ce iau o curbă. La serviciu?

- Defapt,conduc eu după ce ajungem la liceu. Îmi trebuie mașina după ce ies.

- De ce? întreb curioasă

- Am să o vizitez pe Maria, spune nemulțumit. După ce mi-ai spus ce ai aflat de la ea despre Rafael,am început să-mi fac griji. De unde știe ea ce plănuiește el să facă?