Moștenitorii vol I. Aleșii Celor Patru Elemente

Capitolul 9

- Ești pregătită?

Încuviințez și mă uit la Alden stresată.

- Totul va merge conform planului,mă liniștește el.

- Da,ai dreptate..încerc să mă liniștesc.

Dacă nu ne funcționează planul,atunci ne vom băga într-o mare problemă. Oftez și încerc să mă calmez,dar tremuratul mâinilor mele mă dau de gol în fața lui Alden. Îmi i-a mâinile și mi le ține strâns,uitându-se la mine cu încredere. Căldura cu care mă privește mă calmează încet,până când ajung să respir normal și să fiu stăpână pe corpul meu.

- Mersi,îi spun iar el încuviințează.

Îmi dă drumul la mâini și se duce la ceilalți băieți,care așteptau în mașinile lor. Îl urmăresc cum se urcă în mașina lui,și îl urmez mai calmă. Pornim spre liceu,locația fiind pădurea de lângă el,după cum zice mesajul anonim pe care l-am primit dimineața asta. Ne oprim la o stradă distanță ca să cobor și să îmi continui drumul singură. Știu că o să fie cu ochii pe mine de la distanță dar tot nu-mi pot opri gândurile negative.

- Când ceva nu e în regulă, fluieră sau țipă. Nu vom fi așa de departe,dar nici foarte aproape ca să nu ne vadă,spune Alden în timp ce mă privește preocupat. Ai grijă!

- O să am.

Ne privim câteva secunde,iar ochii lui Alden mă privesc atenți. Înainte să-mi dau seama,fața lui este foarte aproape de a mea. Fulgerător,îmi lasă un sărut pe frunte,îndepărtându-se imediat ce și-a săvârșit acțiunea. Zâmbește și îmi dă rucsacul,care era pe scaunele din spate,iar eu încerc să-mi ascund roșeața din obraji. Cobor din mașină fără să mă uit la el,dar îi simt privirea pe mine până când o i-au pe altă stradă. Chicotesc și îmi măresc ochii imediat ce mă aud. Tocmai am chicotit?

Îmi limpezesc mintea imediat ce intru în pădure. Merg în continuare, știind că băieții sunt undeva în apropiere,dar neauzind nici măcar o frunză foșnind în urma lor. După mesaj,ar trebui să o iau tot înainte până când ajung într-un fel de luminiș,pe unde trece un râu. Oftez și îmi grăbesc pașii, încercând în același timp să nu mă împiedic de rădăcinile ieșite ale copacilor. Era destul de întunecată pădurea,soarele ivindu-se doar în câteva locuri.

În cele din urmă,după câteva minute în care m-am chinuit cu drumul,ajung în luminiș. Îmi strâng rucsacul în care am pus cartea falsă și fac câțiva pași înspre rău. Mă uit în jur,iar după câteva secunde observ niște mișcare în stânga mea. Rafael și Maria ies fără nicio reținere din întunecimea pădurii,îmbrăcați amândoi în negru și cu niște expresii răutăcioase pe față. Îmi pun o față inexpresivă care ar trebui să-mi ascundă neliniștea,dar nu sunt așa sigură că funcționează. Fac pași înspre ei,până când ajungem destul de aproape.

- Ai adus-o?întreabă Rafael.

Îi răspund la întrebare luându-mi rucsacul din spate și scoțând din el copia identică a Cărții Gri. Le-o vântur în aer,iar ei rânjesc mulțumiți.

- Văd că te-ai descurcat. Cum ai reușit să le-o furi de sub ochii lor?întreabă răutăcioasă Maria.

- Simplu. Mi-am folosit capul,spun sec iar ei pufnesc și întind mâna după carte. Le-o dau și le spun cât se poate de serios:

- Acum respectați partea voastră din înțelegere și lăsați-mi prietenii în pace.

Rafael zâmbește batjocoritor.

- Nu că aia ar fi fost o înțelegere,ci o amenințare,dar da. Îți vom lăsa prietenii în pace. Dar tu trebuie să vii cu noi.

Mă încrunt confuză.