[Soneria]
Nu'mi venea sa cred, nu realizam ce se intampla.
Ridic degetul de pe sonerie, si astept. Era ora 10 iar eu eram la usa lui, cersind dupa fericire, implorandu'l in gand sa'mi raspunda. Dincolo de usa aud niste pasi lenesi apropiindu'se iar usa se deschide. Apare in fata mea prefacandu'se surprins, intr'o camasa alba descheiata:
-Buna seara, domnisoara! imi zice, ridicand din spranceana si zambind. Cu ce pot sa te ajut?
Tremuram din toate incheieturile, numai privindu'l, auzindu'l, iar lui ii ardea de replici de agatat.
-Nu stiu!
-Nu stii de ce ai venit?
-Nu!
-Atunci sa aflam! zambeste si mai larg ferindu'se si facandu'mi semn sa intru. Inchide usa in urma mea si ma ia de mana conducandu'ma la capatul holului intr'o camera mare ce parea a fi sufragerie. Era o camera simpla: o biblioteca acoperea unul din peretii inalti.. un birou plin de hartii imprastiate, o canapea mare maro..
Ma trage spre fereastra imensa si'mi face semn sa nu ma misc. Afara era bezna, insa in clipa urmatoare luminile se stinsesera si o lumina albastra patrunse in toata camera.Luna!
Il simteam in spatele meu. Se apropie de mine si isi pune mainile imprejurul meu. Era magic!Respiratia lui calda imi batea in ureche infiorandu'ma.
-Esti aici pentru joc.. nici eu nu stiam ce cautam acolo, stiam doar ca trebuie sa fiu.
Apoi ma elibereaza si 'mi ridica barbia pirivindu'ma in ochi:
-..sau pentru mine?! Stia ca nu voi raspunde si se apropie usor de fata mea lipindu'si buzele de ale mele.
Umbrele noastre dansau lin pe perete sub lumina lunii, singura care stia raspunsul!
