Secretul Luminii (Misterul Angelinei)

4. Anonim

-.-.-.- Ingrid -.-.-.-

Eram în sala de mese. Coborasem deja de ceva timp din camera lui Angel. Începeam să mă ingrijorez. Până şi cei care întârzie de obicei au ajuns deja de mult.

Angel nu e genul de fată care să întârzie la masă, sau în general.

Chiar nu vreau ca doamna Creeper să observe lipsa ei. Cu toate ca ştiam ca nu va dura mult.

L-am auzit pe Carter, un băiat de 14 ani de la masa de lângă mine întrebându-l ceva pe Mark, 'batausul cel popular' cum îi spun eu. Ceea ce mi-a captat atenţia a fost la pronunţia numelui Angel. Tot ce am putut înţelege din mini discuţia lor a fost:

C: Hei, nu şti pe unde umblă Angel?

M: Pe străzi ca o fată fără casa ce este. *a bătut palma cu unul din prietenii lui, care stătea langa el la care acesta a spus 'asta a fost bună'

C: Nu, nu a fost o glumă bună! -a spus puţin...devastat?! -Vorbesc serios! Nu a apărut încă şi ea nu întârzie de obicei...

M: Îmi pare rău ca iubitica ta nu e aici să te vadă plângându-ţi de milă, a spus Mark sarcastic.

C: Credeam ca îmi eşti prieten! Şi ea NU e iubita mea! Nici măcar nu îmi place de ea! a spus el înroşindu-se.

Restul discuţiei nu am mai putut să îl aud pentru ca m-am trezit cu doamna Creeper în faţa mea. Sinceră să fiu am tresărit puţin... mai mult.

-Unde îi răsfăţata aia mică a ta! Iar mă face de râs pe mine şi pe orfelinatul meu! Ştia ca astăzi avem inspecţie! a spus ea nervoasă.

-I-am spus să se grăbească... mă duc să văd ce face...

-Ai face bine să te grebeşti!

-Da şefa! am răspuns eu scurt şi am luat-o pe scări.

Când am ajuns la etajul 4 am rămas fără cuvinte. Eram pur şi simplu socata! Am simţit cum inima începea să bată cu o viteză atât de mare ca am avut impresia ca o să îmi iasă din piept. Nu m-am putut abţine, am izbucnit în plâns. Siroaie de lacrimi curgeau peste obrajii mei.

Am căzut în genunchi.

*** după câteva... minute? ***

Încă îmi curgeau lacrimile văzându-i corpul momentan inconstient al lui Angel urcând în salvare. Şi au plecat. Tot ce îmi doresc e să fie bine.

-.-.-.- Necunoscut/ă -.-.-.-

Eram în spital langa patul ei. Respira. Sângele încă mai curgea încet din fruntea ei. Sper ca voi reuşi. Sper ca totul va fi bine.

Angel era intr-o stare între trează şi adormită... mai mult adormită. Sper să nu îşi amintească de mine.

Iar eu sper să nu o dezamagesc. Am protejat-o încă de la naştere. I-a rezistat regelui întunericului alături de mine, nu se poate sfârşi aşa.

Dar dacă nu va mai fi conştientă... jocul s-a terminat. Ştiam ca nu puteam lăsa asta să se întâmple. Ştiam ca nu trebuie să o las pe mâna doctorilor. Cine ştie ce lucruri greşite vor face...

Aşa ca i-am vindecat rana. Acum soarta ei depinde doar de cât e de puternica...

-.-.-.- Angel -.-.-.-

Mi-am revenit puţin după cazatura şi am încercat să văd unde mă aflu.

Am vazut-o! Fata care m-a vindecat! Ştiam ca nu era un vis. Eram în spital. Ea tocmai ieşea din sală, dar nu am apucat să îi spun ceva. Nu mă simteam în stare. Am adormit la loc.

Hei lume :)

Adică mă rog... puţinii mei cititori ^_^

Sper ca va plăcut acest capitol. Următorul v-a fi foarte... nu stiu cum să explic... vreau să spun ca îi v-a schimba viaţa lui Angel... intr-un fel.

Nu uitaţi să votaţi va rog :)

Următorul capitol îl postez la 10 vizualizări şi măcar 3 voturi ^·^.

Cine aşteaptă Halloween-ul ? (Ce întrebare random :3)